Timpul tău- Averea Ta

Timpul tău- Averea Ta

Partea I

Spune-mi ce faci în 24 de ore ca  îţi spun dacă vei ajunge trăieşti viaţa pe care ţi-o doreşti.

Omul îşi poate antrena creierul şi corpul după bunul plac. Le poate antrena de aşa natură încât ele servească omul, nu îi stea în cale.

Lipsa chefului, mâncatul peste măsură, lenea, lipsa de idei, pierderea timpului, fumatul şi orice alt act direct împotriva sănătăţii noastre, toate sunt dovezi ale creierului care lăsat în voie devine duşmanul nostru.

Când nu ai chef te dai jos din pat pentru a face mişcare, creierul este împotriva ta.

Când renunţi mai faci mişcare după doar 15 minute, creierul este împotriva ta.

Când fumezi ştiind îţi face rău, îţi scurtează viaţa şi nu te lasă  trăieşti la maximum de potenţial fizic, creierul este împotriva ta.

Când după 8 ore de somn, încă leneveşti în patacelaşi lucru

Când stai într-o relaţie toxică, o relaţie care nu te ajută evoluezi, o relaţie în care esti nefericit(ă), creierul este împotriva ta.

Lista este lungă, dar putem schimba deznodământul listei în funcţie de cum ne ” manipulăm” creierul pentru a-l face ne servească interesele şi nu fie împotriva noastră.

Dacă vrem rezultate bune, în cele mai mici detalii ale vieţii noastre ( familie, carieră, sănătate, finanţe) trebuie învăţăm ne conştientizăm acţiunile şi alegerile din cele 24 de ore

Alegeri/Conștientizare:

Cu ce umplem cele 24 de ore ?

Cât dormi, cât timp mănânci într-o zi, cât stai la ţigară, cât stai la poveşti, cât timp faci sport, cât timp investeşti în transport, cât timp stai pe tel ?

Este crucial ca toate aceste momente fie, cumva, sub control. Să fie monitorizate.

Am început dau atenţie acestui aspect în urmă cu câţiva ani, când o prietenă de a mea care s-a mutat din ţară pentru a-și construi o viaţă mai bună, mi-a spus atât mie cât şi celorlalţi prieteni nu o mai sunăm în timpul săptămânii pentru preferă investească acel timp în a învaţă limba, a munci şi a învaţă sistemul din nou ţară, pentru a-şi asigura o viaţă de calitate. Mi-a spus nu face nimic fără ştie exact cât timp investeşte în acel lucru… Evident, ani mai târziu, are o viaţă frumoasă și prosperă, pentru a intuit cu înţelepciune timpul se pierde în lucruri mărunte, dar constante. I-am urmat exemplul şi am făcut acelaşi lucru în urmă cu doi ani, când am început un proiect foarte important mie, despre care am ţi spun în vreo trei săptămâni.

Am învăţat îmi dozez timpul de ” pe telefon la poveşti, ” cu fetele la terasica“, ” un film super la tv“, “un prânz mai lung, căscând gura pe la tv“… Am reuşit  investesc şi timpul petrecut la volan ascultând cărţi audio sau diverse interviuri cu oameni interesanţi care au ceva de spus. Marii clasici sau diverse podcasturi de care nu am timp când sunt la birou sau cu familia, pot fi ascultate lejer, în timp ce fac km. prin oraş.

Aşadar, dacă vrei realizezi ceva, iaţi timpul înapoi şi investeşte-l cu intelepciune în limbi străine, în citit cărţi bune, în a învaţă câte ceva despre finanţe ( cum faci bani şi cum economiseşti), investeşte în sport, în gătit sănătos. Investeşte în a învaţă cum tarnsformi un hobby într-o afacere de apartament, cum să te transformi pe tine sau cum îmbunătăţeşti relaţiile cu cei la care ţii.

Prietenii vor fi tot acolo, şi dacă nu vor mai fie, nu ai pierdut nimic. Un prieten adevărat se va bucura  ai ales investeşti în tine şi în viaţa ta.

Nu vei face asta la nesfârşit. Înţeleg poate părea frustrant nu mai ai spontaneitate însă, realmente, dacă nu ai primit vreo moştenire de pe undeva, o moştenire care îţi asigure traiul pentru tot restul vieţii, atunci va trebui investeşti timpul în situaţii care îţi vor genera prosperitate şi calitatea vieţii.

Aici merge la fix fabula cu Greierele şi furnica de La Fontaine

Sunt om în toată firea şi nu există luna nu gândesc la această fabulă. Te uiţi la televizor sau auzi de la cunoştinţe despre oameni care trăiesc la graniţa cu sărăcia sau care au avut o situaţie dramatică de viaţă şi nu s-au mai putut redresa

În general, mai toate rămân neredresate/ nerezolvate din cauza lipsei economiilor personale financiare, din cauza unui plan de viață, din cauze bizare care se intâmplă pur si simplu….

Nu spun ca a investi timpul cu înțelepciune îți asigură o viață lipsită de griji. Spun că a face asta, crește șansele unei vieți lipsite de griji. Eu, personal, în fiecare zi fac totul pentru a investi intr-o astfel de viată, chiar dacă nu îmi poate garanta nimeni reușita. Îmi pare de bun simț să încerc și să sper.

Aceştia sunt anii în care regimentezi timpul, pentru aceştia sunt anii când sănătatea este de partea ta, dar și cheful de a face ceva. Aceştia sunt anii acumulărilor. Atât de informaţii, de titluri, de oportunităţi, cât şi de resurse financiare şi diverse alte bunuri.

Până în 60 de ani… poate nu întâmplător de atunci intervine şi pensionarea.

Preţuieşteţi timpul. Pune-l pe hârtie vezi unde se duce, minut cu minut. Fie e luni, fie e duminică, timpul trebuie investit cu ştiinţă.

Sfârşitul de săptămâna investeşte-l în odihnă, familie şi prieteni. Investeşte fără vinovăţie, pentru dacă ai noroc, o iei iar de la capăt cu minunată zi de luni, şi tot aşa

Om bun şi drag ! nu-ţi fie teamă de ziua de mâine. Fii înţelept astăzi, iar mâine va fi blândă, generoasă şi fertilă. Fii cu ochii în patru pe averea ta: TIMPUL TĂUAsta este una dintre cele mai mari averi pe care le ai cu adevărat. O poţi înmulţi sau o poţi risipi. Iaţi câteva minute te gândeşti profund şi serios ce vei face de mâine încolo cu timpul tău.

Sunt alături de tine pentru a-ţi da idei şi a te inspira pe mai departe. Scrie-mi şi îţi voi răspunde personal.

Te rog, împarte și cu alții acest mesaj. Este important să evoluăm împreună, să creștem și să prosperăm împreună.
Mulțumesc !

fii bine, fim bine !

nadine

“Obstacolele”

“Obstacolele”

Partea I

Obstacolele sunt ateliere de viaţă la care participi fără îţi doreşti asta. Obstacolele sunt ateliere de lucru la care participi, oarecum forţat şi, aparent, în mod gratuit, de cele mai multe ori.

Moneda cu care se plătesc “atelierele de viață” sunt emoțiile.

“Ateliere de viaţă” sunt date de părintele suprem, mama natură, pentru a ne pregăti pentru viaţă. EA ştie cel mai bine de ce au nevoie copiii ei.

Aşa cum eu ca părinte, uit la locul de joacă cum copilului meu i se ia jucăria şi este îmbrâncit de un alt copil, fără fac nimic, sperând el va găsi în el resursele intelectuale/ strategice pentru a-şi recupera jucăria şi a nu mai fi îmbrâncit, chiar dacă el urlă după mine, la fel şi părintele nostru, mama natură ( “părinte” pe care il numim si il percepem diferit: Dumnezeu, univers etc.), ne expune unor situaţii de viaţă din care ALEGEM ieşim mai pregătiţi, mai puternici, mai experimentaţi, chiar dacă nu triumfători.

Evoluţia noastră ca specie ar fi fost imposibilă fără aceste “obstacole”. Am fi rămas în peşteri, în frig şi întuneric, dacă nu am fi ales, ca în ciuda fricii, ne luptăm cu lighioanele, cu alte cete de oameni, cu fluvii, frig şi mai toate câte le aveau în viaţa de zi cu zi, strămoşii noştri.

Datorită obstacolelor am descoperit focul, ne-am făurit unelte sau ne-am dezvoltat un limbaj pentru a putea comunica unii cu ceilalți.

Inabilitatea de a face un anume lucru, îl determină pe om încerce, o ia de la capăt, insiste, se înfoaie şi mai încerce odată, dar într-o altă direcţie, şi tot aşa, până face o cărare, până face o crăpătură, până reuşeşte.

Nu toți oamenii aleg să mai încerce sau să se zbată până reușesc, la fel cum nu toți strămoși ai noștrii au ieșit din peșteri și au evoluat. Iar asta are legătura cu mulți factori. Nu este niciodată un singur lucru. Nu există lene, nu există prostie, nu există rea voință, ci o mulțime de conexiuni neurologice care determină un fel de a vedea lucrurile, plus o serie de ritualuri ce au legătură cu mediul înconjurător al unui individ, cât și primii ani din viață, care setează un om pentru viața de adult.

Toate acestea se pot schimba, iar un om lipsit de motivație, poate fi transformat într-un om motivat; dar asta depinde, în mare parte, de el.

Spun în mare parte și nu total, pentru că dacă îi schimbi mediul înconjurător și ritualurile, acel om, întâi la nivel inconștient, va dori să se alinieze cu universul în care își trăiește viața, adică mediul înconjurător… În timp, va conștientiza și foarte curând, după aceea, isi va deveni propria sursă de motivație și inspirație.

Genul acesta de abordare funcționează cel mai bine în cazul copiiilor.

Exemplu de mediu înconjurător și ritualuri toxice:

Nu am înțeles niciodată cum un părinte se plânge că are copilul obez și cu o sănătate șubredă, dar în același timp, el, părintele este cel care umple frigiderul și cel care servește masa…

Am întâlnit o mamă care se plângea de obezitatea copilului său în vârstă de 10 ani, dar  în schimb, la fiecare masă, servea cartofi prăjiți în untură, pentru că așa au gust mai bun… Asta este o anomalie în mediul înconjurător al copilului lipsit de discernământ, care nu știe să aleagă ce este mai bine pentru el, cât și al ritualurilor alimentare. Pe lângă toate acestea, copilul este pedepsit cu înfometarea…

Obstacolul este o situaţie de viaţă aparent inedită şi fără soluţie. Unui om neantrenat cu obstacole sau cu o manieră negativă în a vedea lucrurile, un obstacol, oricât de mic , îl  înapoi, îi retează voinţă, îi anihilează planurile.

Spunea Darwin ” Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supravieţuieşte. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări“.

Şi dacă ar fi adaptăm acest citat, într-o variantă a acestui secol, pe lângă tot ceea ce este,  adauga  nici cel mai bogat, cel mai cu muşchi, nici cel mai frumos etc., nu are garanţia calităţii vieţii, a fericirii, a prosperităţii, ci cel care înţelege prezentul în care se află, îi face o diagnoză clară şi ALEGE să găsească soluţii pentru a intra în următorul prezent, dar cu o altă calitate a sa. Un prezent mai bun, mai armonios.

Un om antrenat, care este obişnuit îşi însuşească lecţiile generate de “obstacolele”/ atelierele trecute, indiferent de obstacol, ştie într-un fel sau altul va reuşi. Ştie într-un fel sau altul, va fi bine.

Când afirm cele de mai sus, ţin cont de faptul avem definiţi diferite pentru ce înseamnă ” a reuşişi ” a fi bine”.

Diferenţa dintre omul care reuşeşte şi cel care renunţă are legătură cu felul în care creierul său are obişnuinţa de a procesa informaţia.

Felul în care creierul procesează informaţia are legătură, printre altele, şi cu :

  • Fizicalitatea creierului, în sine. Adică, calitatea traseului pe care o informatie il parcurge, de la o zonă la alta, generând un fel sau altul de calitate a informaţiilor procesate.
  • Felul în care alegi intervii asupra fizicalităţii creierului, forțându-l prin noi ritualuri schimbe traiectoriile iniţiale.
  • Informaţiile, în general, de viaţă şi intelectuale, pe care le deţine un individ, şi  revenim la punctul 1, felul în care aceste experienţe şi informaţii sunt procesate de creier.

Exemplu de perceptie a informației, cât și de conexiune între informații.

Am întâlnit prin proiectele asociatiele mele, două femei sărace, amândouă fără bărbaţi, de vârste similare, din acelaşi sat, care aveau în grijă minori, undeva în zona rurală a României. Amândouă erau îngrijorate vine iarna şi le va fi frig, din cauză  nu aveau 10 milioane cumpere o căruţă de lemne.

Întrebată ce soluţie are pentru lipsa lemnelor, prima femeie, Mariana, mi-a spus cu mult entuziasm şi cu un aer secretos, are ascuns în spatele casei un căruţ, cu care se va duce în pădurea de lângă sat îşi aducă singură lemne. În timp ce îmi povestea planul ei, avea un aer care m-a făcut simt poate muta munţii din loc, ea şi căruţul ei. ( Căruţul îl ţinea ascuns pentru ştiind lumea este femeie fără bărbat, nu i-l  fure…)

I-am spus dacă nu reuşeşte adune lemnele de care are nevoie, voi suplini eu restul; adica ii voi cumpara lemne. A râs, spunândumi ştie ea ce lemne sunt pe piaţă şi nu vrea fum în casă de la lemne proaste care nu ard…  a continuat mulţumindumi de ofertă, dar lemne, bune, ca cele pe care şi le va aduce ea, nimeni nu îi va putea vinde. …DEMNITATE, CURAJ, FORŢĂ

Ce-a de a două femeie, Flori, plângea în fiecare zi pe colţul mesei, de faţă cu copiii, spunând întruna vor muri de frig. I-am sugerat ia şi ea lemne din pădure, precum Mariana. Mi a spus este bolnavă şi oricum nu are cu ce le care. I-am spus o ajut împrumute căruţul de la Mariana, mi-a spus nu vrea îşi facă obligaţii în sat pentru lumea este rea şi o va vorbi pe la colţuri nu se descurcă, iar cel mai grav, copiii vor râde la şcoală de copiii ei, a ajuns să împrumute din vecini.

I-am spus îi cumpăr o căruţă de lemne, a spus plângând o căruţă nu va ajunge pentru toată iarna, şi va muri de frig,  în casă cu copiii.

A treia zi, am venit în curtea ei cu căruţa de lemne şi cu oameni care le taie şi le pună în magazie. Se uita la lemne în timp ce erau deşertate din căruţă, plângând sunt lemne de proastă calitate care nu vor arde…

Lecţia principală !

În cazul celor două femei, beneficiarii pe termen lung sunt copiii. Ca şi în cazul oricărui alt părinte.

Copiii sunt martorii alegerilor noastre, ei sunt martori direcţi şi învăţăcei a felului în care vedem lucrurile, acţionăm, tragem concluzii, etc.

Probabil “atelierul de viaţăla care fiecare dintre ele a fost forțată  participe, va transforma în nişte învingători doar copiii Marianei. Ei fiind observatori la felul în care se iau decizii, la alegerile care au dus la trecerea peste o iarnă grea, la felul în care deşi cu frică( nu fie prinsă de poliţie în timp ce ia lemnele sau nu fie prinsă de alţii… bărbaţi, care i-ar putea face rău…), planul este dus la îndeplinire.

Necesitatea acestui ” atelier de viaţă” este imperios necesar pentru copiii acestor vremuri, la fel şi cei ai vremurilor trecute. Orice copil, orice om are nevoie să ştie dacă îi este frig, mediul înconjurător, cu siguranţă pune la dispoziţie nişte resurse pe care le putem transforma într-o soluţie.

Toţi copiii, mai ales cei cu posibilităţi reduse.

În familia mea sau a celor care îşi permit hrană căldură şi o viaţă de calitate, undeva în adâncul sufletului, sperăm cu sufletul tremurând dacă se întâmplă ceva, să se descurce şi copiii noştri. Temerile celor cu posibilităţi fiind :

Ştie, oare, copilul meu traverseze strada ?
Singur în casă, ştie nu deschidă la nimeni, închidă aragazul şi îşi încălzească mâncarea ?
Ştie nu se lase intimidat, se protejeze şi îşi apere drepturile ?
Aceste temeri provoacă râsul unor femei precum Mariana.

“Obstacolele” sunt necesare, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Părintele cu înţelepciune şi echilibru, fără dramatism, musai trebuie să scoată elemente din obstacol, şi fără împovăreze copilul, să transforme obstacolul într-o lectie de viaţă pentru întrega familie.

“Obstacolele”  sunt fascinante prin puterea lor de a schimba, de a transforma. Asta doar dacă alegi cu intelepciune sa pricepi ceva din ele, în loc să te bosumfli și să te întrebi ” de ce mi se întâmplă mie”.

Sper ca de azi inainte să scoti tot ce este mai bun dintr-un ” obstacol” și să-l transformi într-o unealtă pusă în slujba ta și a vieții pe care ți-o dorești.

Îmi iau la revedere acum, dar voi reveni asupra subiectului.

mi spui şi tu cum percepi obstacolele şi ce faci pentru a le depăşi. Îmi poți spune şi dacă te-au copleşit şi nu găseşti soluţie. Poate găsim împreună.

Te îmbrăţişez !

Să nu devii o insulă !

Să nu devii o insulă !

Nu renunţa la gaşca ta, pentru gaşca lui/ei !

Lumea ta trebuie conţină elemente ce te consolidează pe tine. Lumea ta trebuie conţină elemente ce te inspiră, ce te motivează, ce îţi aduc confort. Lumea lui/ei, din când în când, se conectează cu lumea ta, fără scântei, dacă se poate, iar lumea voastră, atunci, devine una care va consolidează pe amândoi, va inspiră, motivează. Aşadar, lumea fiecăruia dintre voi, se pune în slujba unuia singur, iar lumile voastre, se pun în slujba voastră. Prin lumea lui înţelegem ritualurile lui cu alţii ( poker, fotbal, pescuit şi diverse alte activităţi pe care el le etichetează ca fiind ale lui cu “băieţii” ( uneori băieţii au peste 40 de ani dar, cum bine ţiai dat seama, se pot numi băieţi)) , lumea ei: Cine lungi la povești, cafenele, terăsici, mers agale și seriale sub păturică. Superbe, necesare și drăgălașe ritualuri, deoparte și de alta, dar cu mare gard între ele.

Sa iei un barbat de pe baltă pentru că tu vrei să facă ceva cu tine și gașca ta este o crimă ! Când un bărbat își adună râmele într-o cutiuță de metal… aia spune multe.

În general, femeia este aceea care renunţă la lumea ei, lăsânduse absorbită de lumea lui, dar am vazut si bărbați care au facut-o.

În funcţie de experienţa de viaţă şi de vârstă a femeii, uneori, după despărţire, rămâne singură cuc. Nici măcar fetele/femeile din gaşca lui nu mai fac parte din lumea ei, pentru ei, băieţii, prieteni cu fostul, nu le mai lasăşi ce vezi, ele, de cele mai multe ori, îi ascultă. Un barbat nu ar prea asculta…

Asta este o calitate foarte drăguţă la unele femei, aceea de a-şi urma orbeşte alesul, numai nu este, de cele mai multe ori, şi cea mai sănătoasă pentru ele.

Ţine cu dinții de gaşca ta, de ritualurile voastre. Lupta pentru ele şi apără-le. Parte din identitatea ta este şi faptul acea gaşcă, exact cum este ea, este în viaţa ta. Fie mergeţi la Sinaia doar pentru un capucino, fie mergeţi în fiecare lună de octombrie în Vama, oricare ar fi vibe-ul vostru, e al vostru şi are farmecul sau şi necesitatea în viaţa ta.

În mod evident, dacă ai o gaşcă de oameni cu obiceiuri imorale, ilegale şi sub nivelul tău fugi cât poţi, dar construieşteţi o altă gaşcă, a ta.

A renunţă la gaşcă ta este lipsă de înţelepciune. Se mai întâmplă, chiar mai des decât ne-am dori, ca iubitul/iubita, se bosumfle în fel şi chip, pentru ca tu să renunţi la ai tăi. Convenabil pentru el/ea.

Bărbaţii duc prietenii din şcoală generală şi până la mormânt. Noi, muierile, nu… diverse se tot întâmplă în viaţă noastră iar gaşca nu mai este prioritară. Mare atenţie !

Greu, foarte greu îţi mai faci un grup de oameni de încredere, împreună cu care treci prin cele bune şi cele mai puţin bune ale vieţii. Greu pentru înaintând în vârstă, nu mai ai chef de noi prietenii, nu mai ai aceeaşi toleranţă la micile stângăcii pe care, de altfel,  le treci cu vederea la aceia pe care îi ştii de-o viaţă. Iar toate acestea transformă omul într-o insula.

Acel grup de oameni, adunat în ani, merită aibe poze puse în casa ta, atât de preţuiţi trebuie fie. Acei oameni, prietenii tăi, gaşca ta, sunt cei care, cumva, îţi aduc un fel de constanţa, confort şi afecţiune. Ei devin, la nivel inconştient, un fel de plasă de siguranţă. Când cazi, cazi şi pe ei, şi nu mai doare aşa de tare.

Încurajez la nesfârşit autonomia unui individ, independenţa , în mijlocul celorlalţi. Preocupat, însă, de binele sau şi al celorlalţi, dar care nu depinde, prea mult, pe cât se poate, de ceilalţi; cu toate acestea, fii independent(ă), în mijlocul prietenilor, în mijlocul oamenilor.

Cine încearcă te despartă de gaşcă, încearcă te izoleze si să te controleze. În gaşcă, de cele mai multe ori, ne verificăm realitatea. Gaşca este cea care se sesizează când tu nu îţi dai seama de o nedreptate care ţi se face sau un abuz. Gaşca este cea care te trage de mânecă. Cum renunţi la aşa ceva ? Avem nevoie de cineva, în afara noastră, care ne spună când ne zdrăngănim. Avem nevoie de cineva, în afară noastră, ne spună putem mai mult decât credem.

Eu am un partener de viață care face simt pot muta munţii din loc. De multe ori, uit cu ochii cât cepele la el, când îmi dau sema ce părere bună are despre abilităţile şi talentele mele. Însă nu toti oameni au un astfel de om atunci, gaşca suplineşte asta.

Respectăţi gaşca, trasează nişte limite sănătoase în relaţia voastră şi bucuraţi o viaţă unii de ceilalţi !

fii bine, fim bine !

Dacă vrei faci o declaraţie de dragoste găştii tale, te rog ! Scrie-mi despre gaşcă ta în secţiunea comment.

Nadine

Ce ai făcut pentru tine azi ?

Ce ai făcut pentru tine azi ?

Ce ai făcut bun pentru tine azi ? luna asta ? anul ăsta ?

Poate teai lăsat de fumat, poate teai înscris la un curs care îţi va creşte şansele de a prospera sau de a face ce îţi doreşti. Poate ai găsit un autor bun şi ai luat decizia de a’i citi cărţile, poate ţiai schimbat anturajul defectuos sau poate teai apucat, constant, de sport.

Ce ai făcut pentru tine azi ?
Nu te poţi uita pe tine, undeva, prin ungherele vieţii tale.

Uneori, serviciul devine un personaj mai important decât omul în sine. Uneori, o despărţire devine centrul atenţie; uneori, lipsurile au ultimul cuvânt în tot ceea ce însemninu tu, omul.

Preia controlul întrebândute: Ce am fac bun pentru mine, azi ? Ce am fac bun pentru mine, luna asta? Ce am fac bun pentru mine, anul ăsta ?

Te întreb:
Ce ai vrea bun în viaţa ta ?

Ce ai vrea ţi se întâmple bun, în săptămâna care va urma ?

Ce ai nevoie se întâmple bun, până la sfârşitul anului ?

Acolo, undeva, ce îţi doreşti tu, există !

Fie este un premiu, un om, o trăire, o stare a minţii, o idee, un obiect, stă şi te aşteaptă. Nu se pierde, nu este luat de nimeni. Nu trebuie alergi îl ai. Nu trebuie minţi, nu trebuie furi, nu trebuie îţi sacrifici sănătatea ca  îl ai. Te aşteaptă !

Acel lucru bun, care vrei se întâmple azi sau luna asta, va fi al tău, în ritmul tău.

Ia-o din loc !

Cu gândul şi cu mintea, ca  faci un plan.

Apoi, munţi de acţiune ca  aduci, în viața ta, acel lucru bun de care ai nevoie.

Nu sta, nu sta… nu te mai lasă aştepţi !

Care-i acel lucru bun ?

vrei râzi mai mult ?

vrei ai prieteni ?

Vrei ai un om lângă care îţi trăieşti viaţa în armonie şi afecţiune ?

Vrei sănătate ?

Vrei copii

Vrei bani ?

Ţi-ar aduce fericire acel lucru ? … Gândeşteteiaţi timp

De câte ori nu aleargă omul după cai verzi pe pereţi, fiind convins odată ce va dobândi acel lucru, va fi fericit… oare ?

Nu da vina pe copii, nu da vina pe bani, nu da vina pe viaţă. ţi lucruri bune. Este datoria ta, a nimănui altcuiva. Şi pace cu asta, nu te bosumfla. Tu te faci fericit(ă), nu te face bărbatul/ soţia, nu te fac copiii, nu te fac banii, tu te faci.

Mâine ai o bucurie, poaimâine ai două, răspoimâine ai trei bucurii. nu mai pierzi vreodată niciuna. ţii de ele, înveţi ţii de ele, aşa cum ai învăţat ţi le aduci.

Lucrurile bune pe care le facem pentru noi în mod constant, pentru sănătatea noastră, pentru intelectul nostru, pentru viaţa noastră socială, profesională sau familială, acele lucruri bune ţin tot acest microunivers personal,  intact. Îl ţin sănătos. Când faci lucruri bune pentru tine, ai claritate, ai putere, ai curaj. Ajungi ţi se pară nimic nu te poate opri.

Opusul se întâmplă când trăieşti în nefericire, indiferent de ce a fost provocată, şi aştepţi alţii facă lucruri bune pentru tine. Nu… nimeni nu poate aştepta atât de mult. Dacă se întâmplă, este minunat. Este bonus. Dacă nu se întâmplă, preiei controlul.

NU te lasă din mâna !

Nu te abandona !

Nu te părăsi !

Îmi iau la revedere de la tine, până duminică viitoare, şi îţi doresc abia aştepţi scapi de mine“, se termine odată acest material, pentru a-ţi da ceva bun. Un compliment, un plan, o decizie. Tu ştii cel mai bine. Doar tu ştii cel mai bine.

fii bine şi abia aştept împărtăşeşti şi cu mine, ce ţiai dat bun. Ce ai făcut bun pentru tine !

fii bine, fim bine !

Nadine

Aştept cu interes comentariile tale despre ce putem face bun pentru noi, în fiecare zi.

Invață să pierzi

Invață să pierzi

Partea I

Una dintre cele mai importante unelte cu care ar trebui plecăm în viaţă:

Ştiinţa de a pierde

A pierde nu este o tragedie, depinde ce pierdem şi cum. Nu am fost învăţaţi facem diferenţa, iar asta ne cauzează multă suferinţă; nenecesară suferinţă.

! Nu tot ceea ce pare a fi pierdere, este o pierdere. Unele “pierderi” sunt binecuvântări. Cu înţelepciune, ajungi faci diferenţa dintre ele.

Din pruncie, pierdem accesul, total, la sânul mamei şi la atenţia acordată. Intrăm la şcoală unde, aparent, sunt alţii mai buni şi mai interesanţi decât noi, deci, mai pierdem şi acolo din stima de sine şi din încredere. Mai târziu, ne pierdem iubiţii / iubitele, prietenii, pierdem locuri de parcare, bani, haine, pierdem, măcar o dată, serviciul, deseori, pierdem oportunităţi. Trec anii, pierdem definitiv oameni şi, cumva, pierdem în egală măsură, pe cât câştigăm.  Uneori, aşa pare.  Diferenţa monumentală este dată de cum reacţionăm la pierderi. Cei mai mulţi îşi pun poalele în cap. Total nenecesar, pentru există viaţă bună, dincolo de pierdere. Ideea este nu învăţăm cum nu mai pierdem, căci asta este utopie, ci cum pierdem.

Învaţă cum pierzi, nu cum nu pierzi

Conştientizarea firescului de a pierde, în general

ganditorul.jpg

Aici îmi vine în minte gânditorul lui Brâncuşi. Păi, cam aşa ar trebui mai stăm, din când în când, făcând un real efort înţelegem, pe cât putem, cum stau lucrurile pe lume asta, reflectând asupra acestor chestiuni, care sunt, de cele mai multe ori, precum pietricica din pantof. De aceea este importantă meditaţia/ rugăciunea. Cam acolo se întâmplă momentele introspecţiei şi a analizei. Tot cam acolo ne păleşte cu răspunsuri şi ahauri !… Ieşim în lume, dupămai isteţi și mai pricepuţi. Fără efortul de a gândi, de a pricepe, suntem precum adorabilele primate. Adică, extrem de intelegenti, pentru nişte primate…

Decide controlezi valul emoţional

Felul in care ne manifestam majoritatea emotiilor, l-am invatat de la parinti, vecini, societate, adica, de la tot ceea ce este in afara noastra. Daca vedem ca atunci cand doua masini se lovesc usor la semafor, iar soferii ies nervosi, injurandu-se, asa vom face si noi. Comportamnetul se invata! Exista si si varianta in care, in aceeasi situatie, soferii sa se dea jos, ingrijorati unul de starea celuilalt…

Imprumutam aceste reactii si facem si noi la fel. Nu este neaparat. Chiar deloc.

Eram in Africa, si am vazut o multime de oameni sarbatorind in batatura. Chiote, muzica tare, rasete. Am intrebat ce sarbatoresc. Mi s-a raspuns ca este o inmormantare… Asadar, felul in care ne manifestam emotiile tine si de cultura din care face parte…

In concluzie, emotiile, desi sunt in noi, felul in care le manifestam, este din afara noastra… Ceea ce le face si pe ele sa fie, din afara noastra…

Este necesar şi sănătos manifeşti ce simţi, însă nu-ţi foloseşte la nimic ţi smulgi meșele din cap şi nici te dai de ceasul morţii, mai ales când emoţiile pot fi educate şi antrenate pentru a-ţi da starea de care ai nevoie, pentru a depăşi o perioadă sau un moment dificil. Dacă toată lumea urlă şi se vaită, nu înseamnă că trebuie respecţi modelul… Există decență, eleganță şi graţie în mijlocul furtunii. Fie ca ești femeie sau bărbat. Dacă gândeşti decența, îţi va îngrădi emoţia, adică te va duce mai repede la vindecare.

Ia decizia de a nu fi copleşit(ă) emoţional.

Asta nu înseamnă nu manifeşti tristeţea, frustrarea sau durerea, înseamnă doar  poţi decide intensitatea la care se manifestă ele. Evident emoţiile se vor manifesta cu plânsete, cu muci, cu angoase şi, poate, deznădejde, în funcţie de natura pierderii, însă… Aici intervine momentul când decizi conştientizezi toate emoţiile sălășuiesc în afara ta. Adică ele nu există în tine şi NU ăsta este genul de om care eşti. Nu, ele vin, din afara ta,  iar tu decizi, câte laşi între în tine şi pe care. De aici putinţa de a controla valul emoţional. Nu îl lasă se manifeste în toată splendoarea pentru , uneori, în acel pachet emoţional, pot fi balauri cu 7 capete
De exemplu:

Pierdera serviciului nu este o tragedie. Va fi greu o perioadă, mai ales dacă nu există economii sau strânse legături cu alţi membrii din familie, prieteni care dea o mâna de ajutor, însă nu este o tragedie. Dacă însă lăsăm văitatul se manifeste în toată splendoarea, mai dăm vină şi pe unul/altul, un pic pe Dumnezeu şi după pe noi înşine, ne va fi foarte greu fim impecabili, tonici şi plini de răspunsuri isteţe la următorul interviu, pentru nouă slujba. Ăla‘i balaurul creat care se pune în calea ta, şi care nu te mai lasă te bucuri de nimic.  Se pierd slujbe. Şi slujbe foarte bune şi mai puţin bune. Nu e om nu-şi fi pierdut serviciul o dată. Însă, așa cum ți-ai găsit serviciu odată, așa vei găsi și a doua oară și a treia oară și de câte ori vei avea nevoie. Îţi trebuie, doar, curaj pentru a bate la uşi. Iar când vei bate la uşi, este important nu ai urme de pierdere pe tine… de văitat… de plâns de milă. De aceea este important decizi intensitatea la care vrei se manifeste pierderea.

Te-a părăsit:

Omul care iubeşte, nu părăseşte. Poţi pleca doar când nu iubeşti. Când iubeşti, rămâi şi vindeci şi repari şi mai încerci şi după, găseşti o cale de mijloc. Ai fost părăsit(ă) de un om care nu te iubea…Cum ţi doreşti stai cu un om care nu te iubeşte ?! Cum nu fie locul liber pentru cineva lângă care vei îmbătrâni. Cineva care te va iubi, care te va face te simţi de neînlocuit, cineva care nu va concepe nu găsescă o cale de mijloc, pentru ca voi fiţi împreună forever&ever. Dar pentru a vedea lucrurile aşa, ai nevoie de maturitate. Şi dacă vezi cu maturitate situaţia, realizezi nu ai pierdut nimic, real, iar valul de emoţii, instantaneu se temperează.

Înainte de a scrie acest text, am fost într-o vizită la un cuplu care, în urmă cu un an, şi-a îngropat copilul de nici doi ani… În faţa unei asemenea tragedii eşti mut. Nu sfaturi, nu poveţe. Mut ! O astfel de situație, nu are cum nu te pună pe gânduri, față de propriile tale pierderi…

În general, nu plâng, nu dramatizez şi nu fac din ţânţar armăsar. Ştiu exact cum clasez o pierdere, pentru a nu-mi mai provoca durere inutilă. Am spus povestea de mai sus pentru , deseori, la seminariile ţinute de mine, aud oameni argumentând de ce aleg rămână nefericiţi. Argumentează la nesfârist cum dacă nu ar fi plecat “cutărică“, dacă şeful nu ar fi concediat-o, dacă nu ar fi pierdut casa… NU spun este floare la ureche îţi pierzi casa, spun doar nu ne poate defini pierderea casei. Nu putem rămâne nefericiţi. Pierderea casei nu poate deveni laitmotivul nostru, nu poate deveni definiţia noastră. Este nedrept, este dureros, dar este viaţă bună dincolo de pierdere.

Musai învăţăm facem diferenţa între pierdere şi “pierdere”

În locul unui lucru pierdut, întotdeauna intră altceva. Ai grijă ce altceva intră !

Fiecare pierdere ne învaţă ceva. Ne învaţă doar dacă vrem, dacă nu, ne alegem cu câteva “cucuie”, trei lacrimi în batista şi la proxima ocazie, ajungem în aceeaşi situaţie.

În locul unui lucru pierdut, putem rămâne cu o lecţie unică de viaţă. O lecţie care ne poate transforma  oameni. Putem rămâne cu ceva care ne transforme în bine, toată viaţa.

Amy Purdy

SFM18_CoverRelease

Şi-a pierdut ambele picioare la 19 ani. Acum este campioană la snowboard, vorbitor inspiraţional, scrie cărţi… Nu a luat-o nimeni din casă pentru a o pune pe scenă. Ea s-a pus singură. Nu a tras nimeni de ea îşi facă antrenamentele. La 19 ani, îndoiesc nu a fost părăsită şi de iubit, prieteni. îndoiesc nu s-a simţit deznădăjduită, fără amble picioare… Dar a ales transforme pierderea într-o soluţie, într-o sursă de transormare a propriei vieţii.

Există multe feluri de a pierde pe lumea asta. Pierderea ta în ce categorie intră ?

După ce înveţi pierzi, vei învaţa  cazi în picioare

( mereu)

Când înveţi pierzi, se face pace în tine şi ajungi ştii, orice ar fi, vei ieşi la liman, chiar mai bine decât erai înainte. Când înveţi pierzi, se naşte o siguranţă în tine,cu tine însuţi. Tu cu tine. O siguranţă pe care tu singur(ă) vei fi capabil(ă) ţi-o dai, de câte ori va fi nevoie şi oricând va fi nevoie. Nu vei mai depinde de soluţii ajutătoare din afară ta. Vei învăţa  tu ştii te treci prin furtună şi tu ştii, şi poţi, te scoţi din furtună.

Să fii bine, să fim bine !

Te imbrățișez și aștept comentariile tale.

Dacă ai vreun sfat sau o poveste de viața, din care putem învăța și noi. Te rog, împărtășește cu noi.

Nadine

Ba se poate !

Ba se poate !

În acest material, voi referi la noi, românii, şi nu la oameni în general.

Deseori, diverse persoane întreabă, ce anume facă pentru a-şi transforma viaţa, pentru a trăi în prosperitate sau pentru a trăi vieţi împlinite, în general. Din umila mea experienţă, împărtăşesc parte din elementele necesare transformării, cum ar fi:

Stabilirea unui scop exact, scanarea vieţii şi a mediului înconjurător şi a resurselor de care dispunem, identificarea oportunităţilor din mediul înconjurător, dezvoltarea unui plan şi acţionarea asupra planului (printre cele mai importante).

Mie mi se pare simplu, având în vedere scopul stabilit. Pare dificil, însă, când scopul este banal, când scopul nu este aducător de schimbarea vieţii.

Când nu te trage inima pleci la drum, mai aruncă o privire asupra scopului; poate acolo trebuie umblat.

Dacă ai plecat la drum, ai stabilit un scop, ţiai scanat viaţa şi mediul înconjurător, dar nu vezi nici o oportunitate, şi vezi doar piedici, aici te afli în majoritate. Cumva, la noi, românii, afli întâi ce nu se poate, pentru ca, într-un târziu, dupăda-i şi luptă“, te alegi cu un ” bine, hai încercăm, dar nu promit nimic”…

” Scoate apă şi din piatră seacă

scrie pe toţi pereţii: Nu există loc sau situaţie fără oportunități. Fie eşti de la ţară, fie eşti sărac(ă), fie eşti varstinc(ă), fie eşti obez(ă), indiferent cum crezi eşti sau care crezi tu este situaţia ta de viaţă, care te împiedică trăieşti viaţa pe care ţi-o doreşti, crede-, este doar din cauza felului în care percepi lucrurile. Popular vorbind, dacă îmi permiţi, este doar în capul tău.

IMG_6883

Argumentele pe care le aud, cel mai des,  din cauza cărora nu se poate face nimic sunt:

Oamenii sunt de proastă calitate, răi şi invidioşi.

În orăşelul/ satul meu, nimeni nu te sprijină, nu sunt bani, mentalitatea oamenilor este un obstacol.

Ce o zică lumea dacă, dintr-o dată, apuc de…

Nu sunt un talent în nimic

Nu sunt suficient de priceput(ă) la mai nimic altceva, în afară de activitatea pe care o fac la serviciu, în fiecare zi.

Mi-e ruşine / frică de nereuşită

Le pot lua pe rând, însă este redundant. Obstacolul nu este în afara ta, ci în mintea ta. Toţi acei români de care am auzit sau nu, care şi-au revoluţionat vieţile, au avut aceleaşi condiţii, aceleaşi “obstacole”. Au avut aceiaşi oameni răi în jurul lor, aceeaşi mentalitate învechită şi comunistă şi la fel de multe temeri, însă ce a făcut diferenţa este au ales fie de partea lor şi nu de partea exteriorului lor ( oameni, sat, piedici, lipsuri, mentalităţi etc.)

Tu ce fel de om eşti ? Ce fel de om vrei fii ?

Zbaterea şi frustrarea vor înceta când identifici omul care eşti sau vrei devii.

Dacă eşti omul care vede numai obstacole, dacă eşti convins nu se poate fii altfel, dacă eşti convins nu te poţi schimba, dacă eşti convins nu îţi poţi îndeplini visurile, indiferent de ce spun eu şi alţii, atunci, pace de pe acum. linişteşte zbaterea… lasă-o aşa ! Anii mulţi de trai în societatea noastră abrazivă se manifestăînţeleg perfect.

Dacă, în schimb, vezi numai obstacole, dar simţi este posibil existe schimbare, iar acea shimbare se întâmple în tine.. atunci luptă ! ai prins un firicel. Ţinete de el. Acel firicel de speranţa te va scoate la lumină. Înseamnă mentalitatea lui ” nu se poate” a lăsat o portiţă, suficient cât bagi piciorul şi tot deschizi uşile larg pentru a aduce lumină, schimbare. Schimbare întâi la interior şi, după, la exterior.

Norocul nostru, creierul are abilitatea de a se reprograma. Trebuie doar vrei. Vrei?

Vrei îţi schimbi mentalitatea ?

Vrei poţi scoate apă şi din piatră seacă ?

Vrei vezi oportunităţi, acolo unde majoritatea vede doar obstacole ?

Te întreb, iar tu cercetează.

Alegi fii ca ei, cei mai mulţi sau alegi te încordezi puţin şi trăieşti la nivelul la care meriţi ?

Cine ţi-e profesor ? de la cine înveţi şi ce anume înveţi ?

Înveţi de la televizor ? de la ce emisiuni ?

Pe cine admiri ? Pentru ce admiri acea fiinţă ?

Ce citeşti ? Ce simţi primeşti din acele rânduri ? La ce îţi foloseşte ce citeşti ?

Îţi doreşti evoluezi sau e bine aşa …?

Aflăte ! cautăte ! cerceteazăte ! evalueazăte !

Ce lipseşte rost şi pune la loc. Ce este stricat – repara, ce este bolnav – vindecă 

Când sufletul tău îşi doreşte ceva, o casă mai mare, o viaţă mai bună, afecţiune, etc. şi imediat începi cu “da, dar …” şi tot soiul de scuze pentru a te resemna, află, prieten bun, teai molipsit, fără îţi dai seamaşi boala i’ grea… poate ţine o viaţă întreagă.

Îţi ataşez un link cu nişte români care au rupt gardul, care au ieşit din normă. Români care au crezut în ei înşişi şi şi-au transfomrat viaţă şi destinul.

nadinevoindrouh.com/romani-inspirationali/

 

Lasăte inspirat de ei !

Om bun, acum la final, inspiră-ne şi pe noi, spune-ne şi nouă, ce faci ca  îţi faci viaţa mai bună, ce faci ca  lupţi cu mentalitatea rigidă ? Aşa învăţăm şi noi unii de la alţii.

Iar dacă știi români care și-au transformat viețile, spune-ne și nouă despre ei. Să-i aplaudăm, să-i celebrăm și să mai învățăm și noi, una-alta.

fii bine, fim bine !

Aștept cu mare drag comentariile tale

Nadine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Motivația

Motivația

Motivația

Motivaţia are mai multe surse. În cazul meu, motivaţia, în prima parte a vieţii, a venit din cauza lipsurilor. Asta este cea mai necostisitoare, naturală, simplă şi puternică sursă de motivaţie, mai ales în tinereţe. Nu ai şi vrei să ai – nu poţi şi vrei să poţi – nu eşti şi vrei să fii. Atât de simplu. Oamenii care îşi folosesc lipsurile, obstacolele, neajunsurile ca resurse pentru a-şi hrăni motivaţia sunt cei mai norocoşi și isteți, totodată. Ei nu o fac pentru că vor, ei o fac pentru că nu concep să facă altfel, ei o fac pentru că e musai, pentru că “arde”, pentru că le-a ajuns la os. Ei nu se duc la seminarii şi workshopuri care să le reamintească de ce anume
nu au şi ce ar putea avea dacă ar fi mai motivaţi… ei sunt motivaţi pentru că vor să aibe o altfel de viaţă, altfel de rezultate etc.

Iar tu, poți deveni acel om, dacă decizi asta.

Cu cât omul înaintează în viaţă, exact cum nasul se obişnuieşte în câteva minute cu orice miros neplăcut ( creierul schimbă percepţia mirosului), la fel se obişnuieşte şi omul cu viaţa lui, oricât de neplăcută ar fi ea.

Asta este una dintre marile calităţi ale creierului nostru, aceea de a dezvolta un fel de confort, un fel de obişnuinţă, indiferent de mizeria în care se află. În egală măsură, este şi unul dintre marile defecte ale creierului nostru, acela de a nu mai da aceleaşi semnale pe care le dădea în tinereţea individului: semnale de frustrare, de disconfort, de furie pe care individul să le transforme într-o sursă de motivaţie.

De exemplu, faptul că m-am îngrăşat are legătură cu nivelul crescut de confort pe care l-am dezvoltat cu trupul meu, indiferent de cum arată acesta.

Totodată, are legătură şi cu nivelul de confort pe care l-am dezvoltat cu mediul înconjurător. Adică, nu vreau să mă mai ajustez pentru a fi pe placul mediului înconjurător, pentru că nu mai percep mediul înconjurător că fiindu-mi ostil sau de interes. Aşa cum, la 20 de ani, mi se părea că dacă nu arăt şi nu mă îmbrac într-un anume fel, voi pierde ceva… nu-mi era clar ce voi pierde, dar cu siguranţă ceva putea fi pierdut. În primă faza, la nivel bazal, primitiv, ar fi fost pierderea atenţiei sexului opus. Adică nu mă mai plăceau băieţii, lucru important la 20 de ani, neimportant, pentru cei mai mulţi dintre noi, după 40, când eşti aşezat la casa ta.

La douăzeci de ani era de neconceput să îmi văd de viaţă mai departe, după ce nu mai încăpeam în nici o haină din dulap. Situaţie care mă determina să iau imediat măsuri. Nu mai este cazul şi în ziua de azi. Lucru care este şi nu este tocmai util. Pot înţelege că nu vreau să mai depun eforturi majore pentru a mai arată ca la 20 de ani, însă, în timp, acest gen de “ relaxare”, îmi poate îmbolnăvi corpul. Nu am de unde să ştiu cât de mult se relaxează “relaxarea”… iar asta este o formă de lipsă a controlului asupra sinelui. În timp, poate deveni periculoasă. Poate deveni periculoasă pentru că nu ştii niciodată în ce direcţii alege să se răsfrângă.

Mai mult decât atât. Această “relaxare” dezvoltă noi ritualuri, noi obiceiuri, și este știut că devenim obiceiurile noastre…

Când un om îşi da voie să renunţe la control în anumite zone ale vieţii sale, acolo se strecoară ceva/ altceva. Niciodată ceva bun.

A fi în control cu felul în care ne percepem pe noi înşine şi ale noastre este foarte necesar, pentru că doar aşa stai de veghe în tine, pentru tine.

Conștinetizând zona de confort din mijlocul unei situaţii care nu reflectă nivelul la care vrei să îţi trăieşti viaţa este un pas important şi primordial.

Cele mai multe abuzuri se întâmplă când victima s-a obişnuit cu abuzul.
I-am sugerat unei cunoştinţe să îşi părăsească soţul care o bătea săptămânal. Mi-a spus că exagerez, deoarece el nu dă cu parul…

Din cauza că sunt permanent de veghe, reacţionez la cea mai mică mişcare a unui muşchi pe faţa oricărui om care vrea să îmi facă un rău. Nici vorba să am toleranţă pentru un comportament abuziv, însă despre asta este vorba:
Obişnuinţa şi confortul din zona de război. 

Nu am o problemă cu kilogramele mele în plus, mă deranjează doar că mă forţează să îmi trăiesc viaţa la un nivel aflat sub standardul la care vreau să îmi trăiesc eu viaţa. Zona mea de război este pierderea abilitățiilor de mişcare pe care le aveam când aveam mai puţine kilograme. Nu am nevoie să ajung imobilizată la pat de grăsime. Semnalul a fost tras de felul în care mă mişcam înainte şi felul în care o fac acum. Pentru cei din jur este insesizabilă această diferenţă de mişcare, însă pentru mine este mai mult decât evidentă.

Ce vreau să subliniez prin atâtea detalii este că, imediat ce ceva s-a schimbat în felul în care ne place să ne trăim viaţa, trebuie să ne sesizăm şi să repunem la loc ce s-a pierdut sau să reparăm ce s-a deteriorat. Pentru că doar aşa nu ajungi să treacă douăzeci de ani şi să te întrebi: Doamne, cum am ajuns ”aici” !

Aşadar, din iubire şi loialitate pentru standardul la care vreau să îmi trăiesc viaţa, aleg să îmi trag motivaţia de acolo.

Te întreb ? 

Ce anume în viaţa ta nu reflectă nivelul la care vrei să îţi trăieşti viaţa ?

Ce anume în viaţa ta îţi coboară standardele ?

Meriţi tu să îţi trăieşti viaţa la nivelul la care ţi-ai propus ?

Ce ai de gând să faci pentru asta ?

Din tot ce am citit, din tot ce am studiat şi din experienţa mea, pare că motivaţia este doar la interior. Nimic din afară nu te poate face să mergi la sală, să renunţi la fumat, să nu-ţi mai baţi copiii, să investeşti în educaţia ta etc. Cel mai bun exemplu este fumatul. Ştim că murim în chinuri, chiar vedem mortu’pe pachet, ba mai spune şi copilul: “ mami, tati, nu mai fumaţi”, parcă te trăzneşte când auzi, secunda următoare, te duci pe geam şi mai bagi o ţigară…

Motivaţia are la baza o revoluţie interioară. ” Instigatorii”, cei care duc la revoluţie, sunt câteva acţiuni, printre care “remobilarea vieţii”, etapă de care am vorbit cu trei săptămâni în urmă. Noua “mobilă”, acţionează precum nişte aduceri aminte ale noului om care îţi doreşti să devii sau ale vieţii pe care vrei să o ai.

Tot un instigator este şi procesul decizional. Când iei o decizie, chimic te schimbi. Asta, însă, se întâmplă la deciziile luate cu hotărâre. Hotărâre izvorâtă din respectul şi iubirea pentru sine.

Gasesti aici articolul despre decizii, pe care l-am scris cu cateva saptamani in urma.

Motivaţia are nevoie să fie cultivată.

Învaţă despre ea. Studiaz-o, las-o să te inspire.

Îţi ataşez câteva materiale, relevante, care te vor ajuta să înţelegi mai bine mecanismele motivaţiei şi cum să faci pentru a investi în motivaţia ta.

Când investeşti în a-ţi activa motivaţia, te poţi folosi de ea, după aceea, în mai toate sferele vieţii tale în care vrei să faci modificări. Fie că este zona financiară, de lifestyle sau zona vieţii personale. Când te încarci de motivaţie, poţi muta munţii din loc.

Așadar, lasă-te inspirat(ă) !

Citeşte cărţi deştepte ! Citeşte cărţi care vorbesc despre interesele tale.

Înconjoară-te de oameni de calitate. Dacă nu ai cum, mai bine singur(ă), o perioadă, până îţi găseşti sursa de care ai nevoie.

Ieşi din casă, nu te izola. Profită de orice ocazie pentru a râde, pentru a vorbi despre interesele tale.

Du-te la seminarii, la workshop-uri

Uită-te la filme inspiraţionale. Este net-ul şi youtube-ul plin de recomandări.

Meditează ! pentru a rămâne prezent(ă) în tine cu ale tale

Nu accepta injurii şi nici o altă formă de devalorizare.

Iar eu, sunt aici. Scrie-mi şi găsim o cale

Aştept comentariile sau nelamurilele tale în secţiunea de comment sau pe adresa de mail:

office@nadinevoindrouh.com

Sa fii bine, sa fim bine !

Nadine