Motivația

Motivația

Motivaţia are mai multe surse. În cazul meu, motivaţia, în prima parte a vieţii, a venit din cauza lipsurilor. Asta este cea mai necostisitoare, naturală, simplă şi puternică sursă de motivaţie, mai ales în tinereţe. Nu ai şi vrei să ai – nu poţi şi vrei să poţi – nu eşti şi vrei să fii. Atât de simplu. Oamenii care îşi folosesc lipsurile, obstacolele, neajunsurile ca resurse pentru a-şi hrăni motivaţia sunt cei mai norocoşi și isteți, totodată. Ei nu o fac pentru că vor, ei o fac pentru că nu concep să facă altfel, ei o fac pentru că e musai, pentru că “arde”, pentru că le-a ajuns la os. Ei nu se duc la seminarii şi workshopuri care să le reamintească de ce anume
nu au şi ce ar putea avea dacă ar fi mai motivaţi… ei sunt motivaţi pentru că vor să aibe o altfel de viaţă, altfel de rezultate etc.

Iar tu, poți deveni acel om, dacă decizi asta.

Cu cât omul înaintează în viaţă, exact cum nasul se obişnuieşte în câteva minute cu orice miros neplăcut ( creierul schimbă percepţia mirosului), la fel se obişnuieşte şi omul cu viaţa lui, oricât de neplăcută ar fi ea.

Asta este una dintre marile calităţi ale creierului nostru, aceea de a dezvolta un fel de confort, un fel de obişnuinţă, indiferent de mizeria în care se află. În egală măsură, este şi unul dintre marile defecte ale creierului nostru, acela de a nu mai da aceleaşi semnale pe care le dădea în tinereţea individului: semnale de frustrare, de disconfort, de furie pe care individul să le transforme într-o sursă de motivaţie.

De exemplu, faptul că m-am îngrăşat are legătură cu nivelul crescut de confort pe care l-am dezvoltat cu trupul meu, indiferent de cum arată acesta.

Totodată, are legătură şi cu nivelul de confort pe care l-am dezvoltat cu mediul înconjurător. Adică, nu vreau să mă mai ajustez pentru a fi pe placul mediului înconjurător, pentru că nu mai percep mediul înconjurător că fiindu-mi ostil sau de interes. Aşa cum, la 20 de ani, mi se părea că dacă nu arăt şi nu mă îmbrac într-un anume fel, voi pierde ceva… nu-mi era clar ce voi pierde, dar cu siguranţă ceva putea fi pierdut. În primă faza, la nivel bazal, primitiv, ar fi fost pierderea atenţiei sexului opus. Adică nu mă mai plăceau băieţii, lucru important la 20 de ani, neimportant, pentru cei mai mulţi dintre noi, după 40, când eşti aşezat la casa ta.

La douăzeci de ani era de neconceput să îmi văd de viaţă mai departe, după ce nu mai încăpeam în nici o haină din dulap. Situaţie care mă determina să iau imediat măsuri. Nu mai este cazul şi în ziua de azi. Lucru care este şi nu este tocmai util. Pot înţelege că nu vreau să mai depun eforturi majore pentru a mai arată ca la 20 de ani, însă, în timp, acest gen de “ relaxare”, îmi poate îmbolnăvi corpul. Nu am de unde să ştiu cât de mult se relaxează “relaxarea”… iar asta este o formă de lipsă a controlului asupra sinelui. În timp, poate deveni periculoasă. Poate deveni periculoasă pentru că nu ştii niciodată în ce direcţii alege să se răsfrângă.

Mai mult decât atât. Această “relaxare” dezvoltă noi ritualuri, noi obiceiuri, și este știut că devenim obiceiurile noastre…

Când un om îşi da voie să renunţe la control în anumite zone ale vieţii sale, acolo se strecoară ceva/ altceva. Niciodată ceva bun.

A fi în control cu felul în care ne percepem pe noi înşine şi ale noastre este foarte necesar, pentru că doar aşa stai de veghe în tine, pentru tine.

Conștinetizând zona de confort din mijlocul unei situaţii care nu reflectă nivelul la care vrei să îţi trăieşti viaţa este un pas important şi primordial.

Cele mai multe abuzuri se întâmplă când victima s-a obişnuit cu abuzul.
I-am sugerat unei cunoştinţe să îşi părăsească soţul care o bătea săptămânal. Mi-a spus că exagerez, deoarece el nu dă cu parul…

Din cauza că sunt permanent de veghe, reacţionez la cea mai mică mişcare a unui muşchi pe faţa oricărui om care vrea să îmi facă un rău. Nici vorba să am toleranţă pentru un comportament abuziv, însă despre asta este vorba:
Obişnuinţa şi confortul din zona de război. 

Nu am o problemă cu kilogramele mele în plus, mă deranjează doar că mă forţează să îmi trăiesc viaţa la un nivel aflat sub standardul la care vreau să îmi trăiesc eu viaţa. Zona mea de război este pierderea abilitățiilor de mişcare pe care le aveam când aveam mai puţine kilograme. Nu am nevoie să ajung imobilizată la pat de grăsime. Semnalul a fost tras de felul în care mă mişcam înainte şi felul în care o fac acum. Pentru cei din jur este insesizabilă această diferenţă de mişcare, însă pentru mine este mai mult decât evidentă.

Ce vreau să subliniez prin atâtea detalii este că, imediat ce ceva s-a schimbat în felul în care ne place să ne trăim viaţa, trebuie să ne sesizăm şi să repunem la loc ce s-a pierdut sau să reparăm ce s-a deteriorat. Pentru că doar aşa nu ajungi să treacă douăzeci de ani şi să te întrebi: Doamne, cum am ajuns ”aici” !

Aşadar, din iubire şi loialitate pentru standardul la care vreau să îmi trăiesc viaţa, aleg să îmi trag motivaţia de acolo.

Te întreb ? 

Ce anume în viaţa ta nu reflectă nivelul la care vrei să îţi trăieşti viaţa ?

Ce anume în viaţa ta îţi coboară standardele ?

Meriţi tu să îţi trăieşti viaţa la nivelul la care ţi-ai propus ?

Ce ai de gând să faci pentru asta ?

Din tot ce am citit, din tot ce am studiat şi din experienţa mea, pare că motivaţia este doar la interior. Nimic din afară nu te poate face să mergi la sală, să renunţi la fumat, să nu-ţi mai baţi copiii, să investeşti în educaţia ta etc. Cel mai bun exemplu este fumatul. Ştim că murim în chinuri, chiar vedem mortu’pe pachet, ba mai spune şi copilul: “ mami, tati, nu mai fumaţi”, parcă te trăzneşte când auzi, secunda următoare, te duci pe geam şi mai bagi o ţigară…

Motivaţia are la baza o revoluţie interioară. ” Instigatorii”, cei care duc la revoluţie, sunt câteva acţiuni, printre care “remobilarea vieţii”, etapă de care am vorbit cu trei săptămâni în urmă. Noua “mobilă”, acţionează precum nişte aduceri aminte ale noului om care îţi doreşti să devii sau ale vieţii pe care vrei să o ai.

Tot un instigator este şi procesul decizional. Când iei o decizie, chimic te schimbi. Asta, însă, se întâmplă la deciziile luate cu hotărâre. Hotărâre izvorâtă din respectul şi iubirea pentru sine.

Gasesti aici articolul despre decizii, pe care l-am scris cu cateva saptamani in urma.

Motivaţia are nevoie să fie cultivată.

Învaţă despre ea. Studiaz-o, las-o să te inspire.

Îţi ataşez câteva materiale, relevante, care te vor ajuta să înţelegi mai bine mecanismele motivaţiei şi cum să faci pentru a investi în motivaţia ta.

Când investeşti în a-ţi activa motivaţia, te poţi folosi de ea, după aceea, în mai toate sferele vieţii tale în care vrei să faci modificări. Fie că este zona financiară, de lifestyle sau zona vieţii personale. Când te încarci de motivaţie, poţi muta munţii din loc.

Așadar, lasă-te inspirat(ă) !

Citeşte cărţi deştepte ! Citeşte cărţi care vorbesc despre interesele tale.

Înconjoară-te de oameni de calitate. Dacă nu ai cum, mai bine singur(ă), o perioadă, până îţi găseşti sursa de care ai nevoie.

Ieşi din casă, nu te izola. Profită de orice ocazie pentru a râde, pentru a vorbi despre interesele tale.

Du-te la seminarii, la workshop-uri

Uită-te la filme inspiraţionale. Este net-ul şi youtube-ul plin de recomandări.

Meditează ! pentru a rămâne prezent(ă) în tine cu ale tale

Nu accepta injurii şi nici o altă formă de devalorizare.

Iar eu, sunt aici. Scrie-mi şi găsim o cale

Aştept comentariile sau nelamurilele tale în secţiunea de comment sau pe adresa de mail:

office@nadinevoindrouh.com

Sa fii bine, sa fim bine !

Nadine

Tu ce spui despre asta ?