“Obstacolele”

Partea I

Obstacolele sunt ateliere de viaţă la care participi fără îţi doreşti asta. Obstacolele sunt ateliere de lucru la care participi, oarecum forţat şi, aparent, în mod gratuit, de cele mai multe ori.

Moneda cu care se plătesc “atelierele de viață” sunt emoțiile.

“Ateliere de viaţă” sunt date de părintele suprem, mama natură, pentru a ne pregăti pentru viaţă. EA ştie cel mai bine de ce au nevoie copiii ei.

Aşa cum eu ca părinte, uit la locul de joacă cum copilului meu i se ia jucăria şi este îmbrâncit de un alt copil, fără fac nimic, sperând el va găsi în el resursele intelectuale/ strategice pentru a-şi recupera jucăria şi a nu mai fi îmbrâncit, chiar dacă el urlă după mine, la fel şi părintele nostru, mama natură ( “părinte” pe care il numim si il percepem diferit: Dumnezeu, univers etc.), ne expune unor situaţii de viaţă din care ALEGEM ieşim mai pregătiţi, mai puternici, mai experimentaţi, chiar dacă nu triumfători.

Evoluţia noastră ca specie ar fi fost imposibilă fără aceste “obstacole”. Am fi rămas în peşteri, în frig şi întuneric, dacă nu am fi ales, ca în ciuda fricii, ne luptăm cu lighioanele, cu alte cete de oameni, cu fluvii, frig şi mai toate câte le aveau în viaţa de zi cu zi, strămoşii noştri.

Datorită obstacolelor am descoperit focul, ne-am făurit unelte sau ne-am dezvoltat un limbaj pentru a putea comunica unii cu ceilalți.

Inabilitatea de a face un anume lucru, îl determină pe om încerce, o ia de la capăt, insiste, se înfoaie şi mai încerce odată, dar într-o altă direcţie, şi tot aşa, până face o cărare, până face o crăpătură, până reuşeşte.

Nu toți oamenii aleg să mai încerce sau să se zbată până reușesc, la fel cum nu toți strămoși ai noștrii au ieșit din peșteri și au evoluat. Iar asta are legătura cu mulți factori. Nu este niciodată un singur lucru. Nu există lene, nu există prostie, nu există rea voință, ci o mulțime de conexiuni neurologice care determină un fel de a vedea lucrurile, plus o serie de ritualuri ce au legătură cu mediul înconjurător al unui individ, cât și primii ani din viață, care setează un om pentru viața de adult.

Toate acestea se pot schimba, iar un om lipsit de motivație, poate fi transformat într-un om motivat; dar asta depinde, în mare parte, de el.

Spun în mare parte și nu total, pentru că dacă îi schimbi mediul înconjurător și ritualurile, acel om, întâi la nivel inconștient, va dori să se alinieze cu universul în care își trăiește viața, adică mediul înconjurător… În timp, va conștientiza și foarte curând, după aceea, isi va deveni propria sursă de motivație și inspirație.

Genul acesta de abordare funcționează cel mai bine în cazul copiiilor.

Exemplu de mediu înconjurător și ritualuri toxice:

Nu am înțeles niciodată cum un părinte se plânge că are copilul obez și cu o sănătate șubredă, dar în același timp, el, părintele este cel care umple frigiderul și cel care servește masa…

Am întâlnit o mamă care se plângea de obezitatea copilului său în vârstă de 10 ani, dar  în schimb, la fiecare masă, servea cartofi prăjiți în untură, pentru că așa au gust mai bun… Asta este o anomalie în mediul înconjurător al copilului lipsit de discernământ, care nu știe să aleagă ce este mai bine pentru el, cât și al ritualurilor alimentare. Pe lângă toate acestea, copilul este pedepsit cu înfometarea…

Obstacolul este o situaţie de viaţă aparent inedită şi fără soluţie. Unui om neantrenat cu obstacole sau cu o manieră negativă în a vedea lucrurile, un obstacol, oricât de mic , îl  înapoi, îi retează voinţă, îi anihilează planurile.

Spunea Darwin ” Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supravieţuieşte. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări“.

Şi dacă ar fi adaptăm acest citat, într-o variantă a acestui secol, pe lângă tot ceea ce este,  adauga  nici cel mai bogat, cel mai cu muşchi, nici cel mai frumos etc., nu are garanţia calităţii vieţii, a fericirii, a prosperităţii, ci cel care înţelege prezentul în care se află, îi face o diagnoză clară şi ALEGE să găsească soluţii pentru a intra în următorul prezent, dar cu o altă calitate a sa. Un prezent mai bun, mai armonios.

Un om antrenat, care este obişnuit îşi însuşească lecţiile generate de “obstacolele”/ atelierele trecute, indiferent de obstacol, ştie într-un fel sau altul va reuşi. Ştie într-un fel sau altul, va fi bine.

Când afirm cele de mai sus, ţin cont de faptul avem definiţi diferite pentru ce înseamnă ” a reuşişi ” a fi bine”.

Diferenţa dintre omul care reuşeşte şi cel care renunţă are legătură cu felul în care creierul său are obişnuinţa de a procesa informaţia.

Felul în care creierul procesează informaţia are legătură, printre altele, şi cu :

  • Fizicalitatea creierului, în sine. Adică, calitatea traseului pe care o informatie il parcurge, de la o zonă la alta, generând un fel sau altul de calitate a informaţiilor procesate.
  • Felul în care alegi intervii asupra fizicalităţii creierului, forțându-l prin noi ritualuri schimbe traiectoriile iniţiale.
  • Informaţiile, în general, de viaţă şi intelectuale, pe care le deţine un individ, şi  revenim la punctul 1, felul în care aceste experienţe şi informaţii sunt procesate de creier.

Exemplu de perceptie a informației, cât și de conexiune între informații.

Am întâlnit prin proiectele asociatiele mele, două femei sărace, amândouă fără bărbaţi, de vârste similare, din acelaşi sat, care aveau în grijă minori, undeva în zona rurală a României. Amândouă erau îngrijorate vine iarna şi le va fi frig, din cauză  nu aveau 10 milioane cumpere o căruţă de lemne.

Întrebată ce soluţie are pentru lipsa lemnelor, prima femeie, Mariana, mi-a spus cu mult entuziasm şi cu un aer secretos, are ascuns în spatele casei un căruţ, cu care se va duce în pădurea de lângă sat îşi aducă singură lemne. În timp ce îmi povestea planul ei, avea un aer care m-a făcut simt poate muta munţii din loc, ea şi căruţul ei. ( Căruţul îl ţinea ascuns pentru ştiind lumea este femeie fără bărbat, nu i-l  fure…)

I-am spus dacă nu reuşeşte adune lemnele de care are nevoie, voi suplini eu restul; adica ii voi cumpara lemne. A râs, spunândumi ştie ea ce lemne sunt pe piaţă şi nu vrea fum în casă de la lemne proaste care nu ard…  a continuat mulţumindumi de ofertă, dar lemne, bune, ca cele pe care şi le va aduce ea, nimeni nu îi va putea vinde. …DEMNITATE, CURAJ, FORŢĂ

Ce-a de a două femeie, Flori, plângea în fiecare zi pe colţul mesei, de faţă cu copiii, spunând întruna vor muri de frig. I-am sugerat ia şi ea lemne din pădure, precum Mariana. Mi a spus este bolnavă şi oricum nu are cu ce le care. I-am spus o ajut împrumute căruţul de la Mariana, mi-a spus nu vrea îşi facă obligaţii în sat pentru lumea este rea şi o va vorbi pe la colţuri nu se descurcă, iar cel mai grav, copiii vor râde la şcoală de copiii ei, a ajuns să împrumute din vecini.

I-am spus îi cumpăr o căruţă de lemne, a spus plângând o căruţă nu va ajunge pentru toată iarna, şi va muri de frig,  în casă cu copiii.

A treia zi, am venit în curtea ei cu căruţa de lemne şi cu oameni care le taie şi le pună în magazie. Se uita la lemne în timp ce erau deşertate din căruţă, plângând sunt lemne de proastă calitate care nu vor arde…

Lecţia principală !

În cazul celor două femei, beneficiarii pe termen lung sunt copiii. Ca şi în cazul oricărui alt părinte.

Copiii sunt martorii alegerilor noastre, ei sunt martori direcţi şi învăţăcei a felului în care vedem lucrurile, acţionăm, tragem concluzii, etc.

Probabil “atelierul de viaţăla care fiecare dintre ele a fost forțată  participe, va transforma în nişte învingători doar copiii Marianei. Ei fiind observatori la felul în care se iau decizii, la alegerile care au dus la trecerea peste o iarnă grea, la felul în care deşi cu frică( nu fie prinsă de poliţie în timp ce ia lemnele sau nu fie prinsă de alţii… bărbaţi, care i-ar putea face rău…), planul este dus la îndeplinire.

Necesitatea acestui ” atelier de viaţă” este imperios necesar pentru copiii acestor vremuri, la fel şi cei ai vremurilor trecute. Orice copil, orice om are nevoie să ştie dacă îi este frig, mediul înconjurător, cu siguranţă pune la dispoziţie nişte resurse pe care le putem transforma într-o soluţie.

Toţi copiii, mai ales cei cu posibilităţi reduse.

În familia mea sau a celor care îşi permit hrană căldură şi o viaţă de calitate, undeva în adâncul sufletului, sperăm cu sufletul tremurând dacă se întâmplă ceva, să se descurce şi copiii noştri. Temerile celor cu posibilităţi fiind :

Ştie, oare, copilul meu traverseze strada ?
Singur în casă, ştie nu deschidă la nimeni, închidă aragazul şi îşi încălzească mâncarea ?
Ştie nu se lase intimidat, se protejeze şi îşi apere drepturile ?
Aceste temeri provoacă râsul unor femei precum Mariana.

“Obstacolele” sunt necesare, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Părintele cu înţelepciune şi echilibru, fără dramatism, musai trebuie să scoată elemente din obstacol, şi fără împovăreze copilul, să transforme obstacolul într-o lectie de viaţă pentru întrega familie.

“Obstacolele”  sunt fascinante prin puterea lor de a schimba, de a transforma. Asta doar dacă alegi cu intelepciune sa pricepi ceva din ele, în loc să te bosumfli și să te întrebi ” de ce mi se întâmplă mie”.

Sper ca de azi inainte să scoti tot ce este mai bun dintr-un ” obstacol” și să-l transformi într-o unealtă pusă în slujba ta și a vieții pe care ți-o dorești.

Îmi iau la revedere acum, dar voi reveni asupra subiectului.

mi spui şi tu cum percepi obstacolele şi ce faci pentru a le depăşi. Îmi poți spune şi dacă te-au copleşit şi nu găseşti soluţie. Poate găsim împreună.

Te îmbrăţişez !

Tu ce spui despre asta ?