Despre decizii și acțiune !

Deseori, diverse persoane îmi cer sfatul pentru a ieși dintr-un anume impas. Împreună facem un plan care are la baza datele ” problemei” și pleacă mai departe prin viața lor, urmând să aplice strategia dezvoltată împreună. Doar o personana din 20 reușește să ducă până la capăt planul și să redreseze acea bucată de viață care era în dezechilibru, restul se uită la plan, cu capul cufundat în palme, spunând că nu are rost pentru că nu o să iasă…

Orice plan care duce la transfomarea vieții sau a individului, în mod evident, vine la pachet cu o serie de schimbări, iar pentru ca acele schimbări să se întâmple, avem nevoie să ne schimbăm gândirea față de anumite aspecte ale vieții noastre.

Exemplu personal:

1.

Nevoia

Nevoia de a nu mai fuma.

Întâi identifici ce nevoie ai: Să ai mai mulți bani, să locuiești într-o altă casă, alt serviciu, nevoia de afecțiune etc. Nevoia trebuie identificata !

    2.

   Decizia

Decizia de a nu mai fuma

Degeaba există nevoia, dacă nu iei decizia de a satisface acea nevoie. Este nevoie de o decizie! Pe mine de mult mă deranja fumatul, de mult îmi doream să nu mai fumez și mă vaicăream pe unde puteam, fără a lua însă o decizie în acest sens. Există tot soiul de programe cu ajutorul cărora, cunoștințe de ale mele s-au lăsat de fumat în 6 ore, atât cât a ținut programul, cu condiția de a exista decizia renunțării la fumat. Programul costă vreo 900 de lei. Nu m-am înscris niciodată, deși îmi doream, pentru că eu nu îndeplineam condiția principală. Cumva, eu aveam nevoie să facă ei ceva miraculos care să mă lase de fumat. Să mă lase ei, nu să mă las eu…

În cele din urmă, am făcut ceea ce știam că trebuie să fac, să iau decizia. Când am luat deciza, m-am lăsat de fumat instantaneu, fără programe, fără gume cu nicotină, fără nimic. Decizia a devenit motorul care m-a dus la reușită.

    3.

  Planul

Aveam nevoie de un plan pentru a-mi susține decizia. Decizia are nevoie de ajutoare. Decizia fără acțiuni constante este pierdută. Acțiunile constante vin din plan/planificare.

Prin urmare, am plănuit ca în fiecare zi să îmi schimb ritualurile pentru a nu recreea mediul care m-ar putea duce la nevoia de tigară.

Am schimbat mobila în casă, pentru că aveam ritualuri de fumat cu anume zone din casă.

Nu am mai avut musafiri, pentru că prezența lor îmi dădea o relaxare care mă făcea să spun ” doar azi, și de mâine nu mai fumez”.

Nu m-am mai dus în vizite, din același motiv cu relaxarea.

Am planificat noi ritualuri pentru a umple acel timp, am schimbat mediul înconjurător, am dezvoltat noi comportamente și asa mi-am asigurat succesul.

Evident că nu a fost ușor. Fumam de 25 de ani. Evident că nu mi-a convenit să îmi schimb tot programul de luni până duminică, de când mă trezesc și până la culcare, să schimb mobilă în casă și să stau și izolată câteva luni, până ce a dispărut nevoia de nicotină, dar a meritat. Nu pot descrie cum s-a schimbat calitatea vieții mele în corpul meu, de când m-am lăsat de fumat.

Te intreb:

Care îți este nevoia ?

Ai luat decizia ?

Care este planul ?

( dacă nu îți vine ușor să faci un plan, te ajut eu, GRATUIT. Îmi scrii la office@nadinevoindrouh.com care este nevoia, decizia și cât ai făcut din plan, restul, facem impreună)

Spuneam mai sus că doar o persoană  din 20 duce planul până la capăt, restul pierzându-se pe drum.

Uite lista cu câteva dintre motivele pentru care renunță:

E prea complicat

Sunt prea multe de schimbat

Dar dacă nu iese ?

Ce o să zică lumea ?

Ce o să zică ceilalți membri ai familiei ?

Dacă Dumnezeu voia să se întâmple, se întâmpla.

Dacă eram mai tânăr(ă)

Dacă aveam pe cineva care să mă sprijine

………………

Te întreb cu îngrijorare, scuza ta care este ? … te încadrezi în listă sau adaug o scuză nouă ?…

Om bun, nu mai sta pe gânduri când vine vorba de a-ți face un bine. Nu mai sta și nu mai inventa scuze/piedici pentru a rămâne în durere, în lipsuri. Ia-o din loc ! Sunt multe lucruri bune pe lumea asta, și multe dintre ele sunt ale tale. Nu le lăs1 să se risipească, in timp ce tu le duci dorul.

Te rog !

Fa o lista cu:

Nevoia

Decizia

Planul

Important: NU ești singur(ă) !  Sunt și eu aici. Două minți pot face lucruri mari.

Sa fii bine, să fim bine și abia aștept să îmi spui și mie ce ai planuit.

Te imbratișez !

Nadine

Dă un share, te rog ! sau trimite unui prieten. Orice idee care ne inspiră să trăim o viață mai bună este binevenită. Îți multumesc !

Mai multe detalii despre luarea deciziilor și dezvoltarea unui plan vei gâsi în cartea mea pe nume” Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine” pe care o poți cumpăra aici.

 

voindrouh nadine_dreamboard_mockup-2

Dacă vrei să mă întâlnești și îți permite și timpul, te aștept cu mare drag pe 25 Noiembrie, orele 12:00 la Gaudeamus.

 

Banner_FB_nadine

 

 

1 thought on “Despre decizii și acțiune !

Tu ce spui despre asta ?

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close