Ritmul și disciplina

Pentru tot ce îmi propun să realizez, după ce am stabilit țelul, planul și strategia prin care o să ajung la realizare, am nevoie să investesc timp și energie pentru a-mi dezvolta un ritm cu ajutorul căruia voi ajunge la țel. Ritmul este unic, în funcție de țelul stabilit. Oamenii, în general, se așteaptă ca lucrurile să meargă din mers, adică simplul plan că își doresc un lucru foarte tare este suficient pentru ca el să se realizeze,  însă așa loteria și hazardul sunt prea mari, iar noi nu avem câteva vieți la dispoziție pentru a rata și a mai încerca o dată. Suntem în poziția în care de când am plecat la drum trebuie să plecăm în desagă cu cât mai multe unelte ajutătoare. Ritmul este una dintre unelte.

Exemplu personal:

Am investit mare parte din vacanța de iarnă pentru a îmi stabili un ritm în relația cu concursul de fitness din aprilie la care m am înscris. Acțiunile care aveau nevoie de un ritm și de constanță erau următoarele: a cumpăra hrana care să dea trupului nutrienții necesari și care avea să vină în completarea sportului pentru a lua forma dorită, gatirea alimentelor, antrenamentele zilnice și restul de acțiuni de care am nevoie pentru a evolua și pe alte planuri.

Zis și făcut !

Am stabilit zilele de cumpărături, orele ( ca să nu pierd timp la cozi), momentele zilei pentru gătit, pentru a sta cu familia și a avea calitatea vieții, fără stresul că mi se arde mâncarea pe foc, ora de somn ( parte extrem de importantă în reglarea metabolismului si refacere) și momentele de socializare care să nu mă abată de la odihnă și hrană.

Am mers șnur până în februarie, corpul a început transformarea, optimismul a crescut exact cât aveam nevoie ca să nu simt vreo privațiune, până au venit ninsorile și aniversările mele și ale lui Apostolescu ( soțul meu).

După două luni de culcat la 21:30, imediat după antrenamentul de seară, după mâncatul tuturor frunzelor de pe două continente, după echiparea la prima ora în trening și rupt ușa pentru a ajunge la timp la sala, după dorința de a-mi impresiona antrenorul ( George Avram) cu dispariția colacilor de pe burtă, am aterizat în obligația de a sta acasă pentru că școlile sunt închise și nu aveam cu cine să las copilul, pe lângă teama de a conduce până la sala în Ploiești ( fac naveta Bucureșți-Ploiești pentru a mă duce la sala la acest antrenor deosebit ) pe gheață și ninsoare. Am stat acasă la cald și bine, gătind pentru copil brioșe, pizza și alte delicatese de vacanță. Am stat acasă promițând că îmi voi face antrenamentele, pe care le am făcut, dar nu ca și cum antrenorul era cu ochii pe mine și pe lângă toate acestea, a venit și ziua mea și a lui Apostolescu ( 24 și 28 februarie), pe care am decis să le serbăm timp de o săptămână…

A fost o minivacanța de vis care mi a adus multă odihnă și la fel de mult regres. Colegele mele din echipa, înscrise și ele la același concurs de fitness, au evoluat. Nu au trișat cu mâncarea, nu au băut alcool și nu au pierdut nopți și antrenamente. Antrenorul meu a avut ziua de naștere prin februarie și nu a schimbat nimic din ritualurile pe care le a stabilit până în aprilie; O renunțare necesară pentru a crește șansele reușitei sale. Pentru că asta este ce mă frustrează cel mai tare, faptul că acest nivel de concentrare este doar pentru o bucată de timp, nu pentru tot restul vieții. Până în aprilie trebuie să respect ritualurile și ritmul( si inca nu imi iese).

Ritmul se instalează cu ușurință când merge mână în mână cu ambiția si cu motivația, așa cum mi-a ieșit atunci când am vrut să scriu cartea ( Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine). Atunci am reușit ca vreme de un an și jumătate, de luni până vineri, cu foarte mici excepții, să mă așez la masa de lucru la 08:00 dimineața și să mă ridic la 17:00 de pe scaun, chiaună, dar plină de satisfacția unui lucru împlinit. Mergeau prietenii la mare, la munte, la grătare, la terase, simțeam, rareori, o mică frustrare, dar nu mă duceam de teamă să nu mai vreau și a doua zi, și a treia zi, ba pentru că e vară, ba pentru că e prea cald și tot așa, până aș fi putut să îmi ies din ritm.

De această dată îmi lipsesc acea ambiție și motivație. Știu de ce, și voi scrie un material separat despre asta. Singurul lucru bun este că indiferent de ritm, sunt perseverentă. NU mă las ! nu renunț ! șontâc, șontâc, voi merge mai departe până va deveni acest stil de viață o a două natură.

Așadar, reîntoarsă după ninsori la sală, am ALES să respect și să conștientizez mai mult acest nou ritm de care am nevoie pentru a reuși. Un ritm fragil, nou născut, neobișnuit cu hachițele mele de pofte și plictis. Un ritm care are nevoie de disciplină pentru a se consolida și a mă ajuta să îmi transform viața.

las regretele și scuzele și merg mai departe, pentru că asta este ceva ce cu siguranță știu să fac. Merg mai departe mâna în mâna cu disciplina și cu noul ritm. Merg mai departe cu încredere că echipată cu aceste unelte, voi reuși. Varianta mea de reușită, dar reușită !

Tu ți ai identificat ritmul ? L ai conștientizat ? Ce faci pentru a nu-l pierde ? Ce te face să deraiezi de la planurile tale, de la ritmul tău. Ce obiceiuri te încurcă și nu te lasă să progresezi ?

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, dă un share, te rog, pentru a fi cât mai mulți oameni conștienti de ritmul necesar pentru a ajunge la reușită. Îți mulțumesc anticipat.

Pe mine mă găsești la office@nadinevoindrouh.com

Mă mai găsești și pe grupurile de facebook #zissifacut și “Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine”. Două grupuri de oameni dornici să își îndeplinească visurile și țelurile. Oameni care acționează în fiecare zi și care cu ajutorul grupului nu mai amână de pe o zi pe alta acele acțiuni necesare reușitei. În aceste grupuri ne susținem și ne încurajăm pentru a ne asigura succesul propus. Te așteptăm cu mult drag !

Mai multe detalii despre cum sa mergi mai departe, indiferent de obstacolele întâlnite în cale vei gasi în cartea mea ” Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine”, pe care o poți cumpăra de la editura FOR YOU

 

dreamboard

 

Te îmbrătișez și abia aștept comentariile tale

 

Să fii bine, să fim bine !

 

Nadine

 

 

 

 

 

 

Tu ce spui despre asta ?