Am făcut curat în case

Timp de citire: 1 minut

(Poza materialului face parte dintr-o sedință foto plătită din banii de curățenie…)

Am făcut curat în case și babysitting, mare parte din anii în care am locuit în America. Nu furam detergent, nu puneam miere în borcănel pentru acasă, nu puneam mâncare din frigiderul angajatorilor în casolete pentru că a lor s-ar fi stricat oricum. Miroseam tricourile la subraț, pentru a mă asigura că fuseseră purtate, pentru a nu risca să spăl un tricou curat pe care angajatorii l-au scos din dulap, l-au probat, dar l-au lăsat aruncat pe fotoliu ( aveam respect pentru detergentul folosit, apă, uzura mașinii de spălat, deși cei mai mulți erau milionari…). ,, nu mă băgam în seamă în discuții pe al căror subiect simțeam familiaritate, nu întârziam, iar dacă mă rugau să mă opresc în drum să cumpăr ceva sau să fac un ocol pentru curățătorie, acceptam cu recunoștință pentru că asta însemna că îmi vor da un 20 de dolari pentru efort, bani pe care îi puteam investi în evoluția mea. În acest fel, nu am fost niciodată îngrijorată pentru ziua de mâine, și știam că îmi pot plăti orice curs îmi doream la școală, ieși cu colegii la restaurant, haine si diverse.

De ce spun toate acestea…

  1. Pentru că tot ce am enumerat în lista mi s-a întâmplat de când m am întors în România, de la femeile angajate pentru curățenie în casă. Femei cinstite, deseori din sânul bisericii, m au scos din minți cu înjumătățirea produselor de curățenie sau a frigiderului. De menționat că banii pe care i au cerut nu au fost negociați… Culmea, aceste femei au cerut ca după ce s-a terminat relația noastră profesională, să fie recomandate în alte case…
  2. Pentru că, deseori, întâlnesc oameni care spun că se chinuie cu banii, iar când le-am oferit diverse job-uri ( nu prostituție sau vânzare de droguri), cum ar fi: babysitting, îngrijire vârstnici, curățenie în casă, secretariat, paznic, sortat legume, vânzător etc. au spus că este SUB DEMITATEA LOR… am scris cu litere mari pentru a sublinia enormitatea afirmației.
  3. Am întâlnit un bărbat care pentru 2 milioane PE ZI face curat în casă, 8 ore. L am angajat și eu doar o dată, pentru că este atât de ocupat încât este nevoie de câteva luni să fii pe listă pentru a te bucura de serviciile lui… Nu am avut nici o femeie, nici o firmă, care să îmi curețe casa mai bine ca acest bărbat. Demn, profesionist, manierat, impecabil ! Nu știu cum arată la față, pentru că nu a stat la taclale cu mine. 8 ore cât mi a stat în casă, i am vazut doar dosul, pentru că mereu era pe sub mobilă sau concentrat pe ce avea de facut. Am 41 de ani, și am întâlnit UNUL… într-o viață. Acest om nu se plânge că e viața grea în România, nu se plânge că nu are posibilități, nu se plânge, muncește.
  4. Am intalnit vârstince și tinere care vin în București la curățenie sau babysitting din Lehliu sau Ploiești, ÎN FIECARE ZI, pentru a munci… extraordinar !

Cu toate acestea, nu pot să nu remarc, cu durere, situația celor mai mulți români, în România secolului 21… cumplit. Dar, cu demnitate, ne ducem crucea până la vremuri mai bune. 

Nu există muncă sub demnitatea unui om… atât timp cât munca nu este imorală. Trebuie să ne învățăm copiii, și pe noi dacă este cazul, că pentru a merge ” prăvălia”, spălăm vase, săpăm, muncim peste program, muncim în weekenduri, muncim când alții dorm, pentru că putem și pentru că doar așa ne păstrăm mințile la noi și, de ce nu, și demnitatea ( mama ei de demnitate…)

Dacă știi oameni pe care îi admiri pentru conduita lor în muncă, spune ne și nouă ce fac ei deosebit, cu ce comportament ți au atras atenția, că poate așa ne educăm și noi, și generația care vine, să nu aibe rușine de muncă și să prefere munca veniturilor ușoare sau periculoase.

Te îmbrățișez !

Voi reîncepe atelierele DreamBoard. Le vei găsi la mine pe site, la secțiunea ateliere. Rezervă-ți locul la o dată care îți convine și vino să construim drumul până la realizările pe care ți le dorești.

Pentru mai multe despre schimbarea gândurilor și a paradigmei personale, îți recomand cartea mea, ” îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine” de la editura For-You

fullsizeoutput_519d

Mă mai găsești și pe grupurile de facebook #zisșifăcut și “Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine“. Două grupuri de oameni dornici să își îndeplinească visurile și țelurile. Oameni care acționează în fiecare zi și care cu ajutorul grupului nu mai amână de pe o zi pe alta acele acțiuni necesare reușitei. În aceste grupuri ne susținem și ne încurajăm pentru a ne asigura succesul propus. Te așteptăm cu mult drag ! 

Te imbrătișez și să-ți fie numai bine !

dreamboard

1 thought on “Am făcut curat în case

  1. Lucia

    Asa de bine le spui!
    Esti foarte tare!

Tu ce spui despre asta ?

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close