De ce să te întorci la școală

Episodul 3

Te invit pe noul meu cont de Instagram dedicat celor ce au nevoie de încurajări pentru a se întoarce la școală, dar și despre ce înseamnă sa înveți pentru școală ca adult. @nadine.la.scoala

Vrem nu vrem, sunt câteva lucruri care ne cresc șansele pentru a avea o viață mai bună. Unul dintre ele este educația, dezvoltarea intelectului cu ajutorul școlii. Câștigatul milioanelor la loterie are mai puține șanse să ne aducă o viață mai bună, dovadă fiind acei mulți câștigători care au ajuns mai rău decât erau înainte. Pentru că da, este nevoie de educație și instruire mentală pentru a ști ce să faci cu banii. Greu de crezut…

Am o mică listă cu cele mai importante lucruri pe care terminarea școlii le rezolvă. Te invit și pe tine să adaugi la ea, pentru ca alții să găsească inspirație și motivatie în ideile tale.

  1. Stima și respectul de sine: În mod clar sunt cele mai importante pe lista mea. Ele ne ajută să luăm decizii care ne salvează de la violența, umilințe și multe altele. În mod bizar, la școală, în timp ce înveți lucruri despre oameni și viața pe lumea asta, ceva se întâmplă înăuntrul nostru și, în mod miraculos, ne consolidează, ne repară, ne vindecă. Atunci când îți faci lecțiile pentru școală, vei intra în contact cu copilul care ai fost, care și el are nevoie să știe că totul va fi bine cu tine, cu voi. Copilul din tine, împreună cu omul care ai devenit, veți repara împreună ceva ce s-a întâmplat fără voia voastră. Veți repara acel ceva care poate te-a adus în situația de a depinde de cineva, de a suporta umilințe sau de a nu-ți putea proteja copiii. Cu fiecare temă pe care o vei face, vei deveni un om mai puternic, mai stabil, mai curajos.
  2. Independența financiară: Cele mai multe femei pe care le cunosc, care nu au școala terminată, depind financiar de bărbatul care are salariu. Suportă bătăi și teroare împreună cu copiii ei pentru o farfurie de mâncare și un adăpost. Femeia fără școală poate reuși singură împreună cu copiii chiar și dacă termină școala sau nu, însă cu o diplomă în mână îi este mult mai ușor să se angajeze aproape oriunde. Independența financiară scapă femeia de violenta și, la fel de important, și pe copiii ei. Independența financiară te lasă să cumperi ce vrei pentru tine și copii, fără sa trebuiască să dai socoteală pentru fiecare leuț în parte. Independența financiară te ajută să iei iei o chirie și de acolo să construiesti o altă viață. Pentru asta merită din plin să te întorci la școală. În cazul bărbatului, lipsa școlarizării, deseori, îl ține în stadiul de muncitor necalificat. În situația asta, barbatul se simte neputincios să aibă grijă de copiii și soția lui. Aceasta situație este greu de dus pentru cei mai mulți bărbați. Multi dintre ei suferind în tăcere că nu își pot îngriji familia cum se cuvine. Din păcate, atunci este momentul când se apucă și de băutură. Alcoolul anesteziază durerea bărbatului lipsit de posibilități, distrugându-i, în timp, viața și viitorul.
  3. Serviciu mai bun: Cu diploma de liceu, un angajator poate investi în tine diverse cursuri și specializări pentru a ajunge manager sau pentru a ocupa poziții de conducere. Din acel moment, doar cerul este limita. După ce vei prinde gustul la respectul colegilor, la nevoia șefului de talentul tău profesional, îți va fi greu să te mai opresti din drum. Îți poți doar imagina bucuria cu care te vei da jos din pat în fiecare zi. Meriți să te dai jos din pat cu bucurie pentru că te așteaptă o zi bună care te va duce la o viață de calitate.
  4. Pensie mai mare: Cu înțelepciune ne gândim din vreme la cum ne vor fi bătrânețile. Cine va avea grijă de noi? Eu merg pe principiul că dacă va avea grijă cineva de mine bine, e un bonus, însă cel mai isteț ar fi să îmi asigur eu acel ajutor. Eu, din pensia mea, din investiția mea în mine. Eu, din economiile mele, fără să ajung să aștept bunăvoința cuiva. Ea va fi binevenită, dar să nu fie singura mea șansă la o bătrânețe mai bună. De aceea, diploma de liceu înseamnă un serviciu mai bun, înseamnă salariu mai bun, adică economii și pensie mai bune. Atât de simplu!
  5. Libertate: Libertatea de a trăi după bunul plac. Ai zice că în secolul ăsta, într-un stat modern precum România, nu ar trebui să mai punem problema libertății, însă sunt mai multe forme de libertate. Cea la care fac referire este aceea în care alții decid la ce oră să vii acasă, cum să-ți crești copiii, când să te culci și să te trezești etc. O diplomă te poate ajuta și în acest sens. Pentru că diploma este pașaportul către punctul 2, acolo unde vorbesc despre independența financiară…

Lista este mult mai lungă. Cu siguranță vei găsi utilizări ale diplomei mult mai semnificative decât cele enumerate de mine, dacă îți vin câteva în minte acum, te rog, împărtășeste și cu mine, și cu noi.

Te îmbrățișez!

Înainte de final

  1. Dacă știi pe cineva care nu și a terminat studiile, abordează cu blândețe și respect tema. Fă-i cadou un ghiozdan, și spune-i că-i vei fi alături până își va finaliza studiile. Dacă vei reuși să îl/o faci să se reînscrie la școală, vei salva un om. Dacă acel om are și copii, îți poți imagina efectul unui părinte care are respect pentru școală în viața și viitorul copiilor săi.
  2. Dacă tu nu ți-ai terminat studiile, te rog sa mă crezi că întoarcerea ta la școală va fi cel mai bun lucru pe care îl vei face PENTRU TINE. Educația și diploma dobândite te vor ajuta să te angajezi mai ușor, îți vor aduce o pensie mai mare, îți vor aduce independență financiară, îți vor crește stima de sine și, dacă ai copii, vei avea niște copii care își vor dori, asemeni ție, să își termine studiile pentru a avea o viață mai bună.
  3. Dacă auzi pe cineva că râde de un om pentru că nu are studiile terminate, roagă-l să înceteze. Nimeni nu vrea să umble prin lume ca muncitor necalificat, nepregătit, și cu frica zilei de mâine. Dacă un om nu și-a terminat școala, ceva cumplit s-a tot întâmplat în viața lui și, în final, a făcut ce a știut mai bine cu nivelul informațiilor pe care le avea. Este important să avem respect pentru destinele oamenilor.
  4. Te rog să te gândești la privilegiul de care ai avut tu parte, acela de a fi avut niște adulti ( și unul e suficient), în viața ta care au tras de tine și te au împins de la spate ca să te duci la școală sau să îți faci temele. Oameni care te-au îmbrăcat, te au hrănit, și nu te au scos de la școală pentru a te pune la muncă în gospodărie. Ai avut lângă tine oameni care au investit în tine timp și informație ca tu să pricepi de ce este importantă școala, și cum va fi viața ta dacă o faci până la capăt. Datorită acelor oameni tu ești astăzi un om cu studiile terminate. Dacă ei nu erau, ți ai fi construit viața așa cum o face orice copil nesupravegheat și față de care nu își dă nimeni interesul. Pentru că da, un om care nu și-a terminat școala, nu a avut pe nimeni căruia sa i pese suficient de viitorul său.
  5. Cei mai mulți oameni care nu au studiile terminate nu se întorc la școală de teamă că se va râde de ei( gura lumii), de aceea, înainte de a judeca, află că cei mai mulți oameni care nu au astăzi studiile terminate, de obicei, au fost nevoiți să muncească de la vârste fragede pentru a aduce bani acasă, iar în cazul fetelor, mai există și măritișul și făcutul de copii. Atât de simplu și de trist! – iar de acești oameni nu se râde.