M-am mutat din țară pentru un an

M am mutat din țară pentru un an, într-un sat, undeva în mijlocul Franței. Eu, soțul și copilul, fiecare cu câte o valiză și nimic mai mult. Locuiesc la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu mașina de primul oraș. Pe proprietatea unde locuiesc se mai află un cal alb și doi măgăruși. De când mă trezesc și până mă culc cântă tot soiul de păsărele în rest, liniște.

Motivele pentru care ne am mutat sunt multiple, însă cel pe care îl voi menționa astăzi, și sub umbrela căruia intră toate celelalte, este spaima mea de a trăi o viață liniară. Cumva am reușit să transimt asta și familiei mele. Frumusețea vieții pe această lume nu mă lasă să trăiesc fără să o explorez pe cât mai multe planuri. Refuz să nu aflu ce pot afla sau să nu văd ceea ce pot vedea. Nu mă interesează bârfe, nu mă interesează cine cu cine și de ce, detest aceste informații, mă reduc ca om, în schimb vreau să știu despre umanitatea noastră, despre culturile pe care le au dezvoltat oamenii de-a lungul timpului. Vreau să ating ziduri, vreau să percep nuanțe, pe scurt, vreau să explorez lumea. 

Din când în când simt nevoia să fac lucrurile altfel decât o făceam înainte și pentru asta am nevoie să creez mediul propice pentru schimbare. În cazul de față să mă trezesc vorbind o altă limbă, să mă uit în jur și să văd o altă arhitectură, iar obiceiurile vieții de zi cu zi să fie diferite. Așa simt că trăiesc, că nu mă plafonez, că sunt vie. 

Planul este ca o dată la câțiva ani să trăim o perioadă într-o altă țară/cultură/lume. 

Pentru a reuși asta e nevoie de curaj, de abilitatea de a lăsa totul în urmă și a te adapta la o nouă realitate. Asta este ceva ușor pentru mine, deoarece am învățat să nu fac rădăcini. Rădăcinile mele sunt în oameni, nu în locuri geografice sau clădiri. Nu simt apartenența față de o adresă, fie că acolo m am născut sau am trăit cei mai frumoși ani, în schimb mă simt ancorată în puținii oameni pe care îi prețuiesc și lângă care orice loc devine “acasă”, fie el în alt colț de lume. 

Mi am învățat și copilul la fel, mai ales că acest secol, datorită tehnologiei, permite detașarea fizică de ceea ce înainte părea de neclintit. 

Nu știm limba nici unul dintre noi, dar asta nu înseamnă nimic. Ne vom înscrie la cursuri de franceză și vom vedea de acolo pe mai departe. 

Simt că m am resucitat… Mă trezesc în fiecare zi cu entuziasm și curiozitate pentru ce voi descoperi în sat, în oraș, în oameni și în situațiile de viață ivite pe parcursul zilei. 

Îți doresc să simți la fel, te îmbrățișez!

Nadine