Români inspiraționali

Pentru români, nu-i ușor să învețe de la un străin. Când la seminarii dau exemple de diverși oameni excepționali, cu reușite, în ciuda vieții pline de obstacole, aud: “Păi, da! dacă eram și eu englez, merci, așa puteam si eu … sau ” Mă lași cu americanii, ăia trăiesc într-o țară bogată, la ei, nu e ca la noi”

Nu sunt de acord. Știu cu certitudine că indiferent de condițiile de viață ale unui om, acesta își poate atinge potențialul și poate trăi viața pe care și-o dorește, doar dacă vrea cu adevărat. Restul… scuze.

De aceea, am decis să fac o listă lungă cu români de exceptie, nu vedete, oameni din toate colțurile vieții, care au rupt gardul și au mers mai departe. Nu cu turma, ci au mers pe drumul construit de ei, către viața pe care ei consideră că o merită.

 

La 50 de ani, o ia de la capăt! Cel mai în vârstă elev de la școala de asistenți medicali din Iași este șeful clasei

 

elev-50-ani

La cei 50 de ani ai săi, Viorel Ilie este cel mai în vârstă elev al școlii posticeale sanitare din Iași, dar și unul dintre cei mai conștiincioși. El frecventează cursurile la specializarea Asistenţă medicală și nu lipsește de la nici o oră nici de la stagiile de practică. Trece în anul al III-lea şi spune că a vrut o schimbare radicală în viaţa sa, şi de aceea s-a înscris la şcoală, scrie Ziarul de Iași.

În tinereţe a absolvit Liceul Industrial de Construcţii de Maşini, apoi viaţa l-a purtat prin multe locuri, cât se poate de variate. Opt ani a lucrat la Fabrica de Ţigarete, apoi, alţi patru ani, a muncit în Grecia. A poleit cu aur biserici, catapetesme, apoi a trecut iar prin mai multe joburi. La un moment dat a fost chiar şi instructor de fitness în străinătate.

În paralel cu şcoala, mai face şi un curs de limba germană, deoarece are de gând să plece în Germania după absolvire. ”Am vrut o schimbare în viaţa mea, am vrut o provocare. Aveam în cap mai demult acest gând, iar după absolvire plec în Germania. Voi semna un contract de doi ani, apoi voi vedea ce va mai fi. Nu am absenţe, merg la toate cursurile, stagiile, eu am şi o vârstă, nu mai pot învăţa ca la 20 de ani”, a spune Ilie Viorel.

Spune că ar rămâne şi în ţară, dar nu-l motivează salariul. În Germania, de exemplu, pentru început, un asistent medical primeşte un salariu de 1.800 euro, are un program de opt ore în zilele lucrătoare, iar pentru orele de sâmbătă şi duminică este plătit în plus.

A urmat exemplul… fiicei!

”Pentru mine, faptul că m-am înscris la şcoală a fost o întoarcere de 360 de grade. Le-am încercat pe toate în viaţă şi am văzut că nu e un drum bun. Aici mă regăsesc. Am colegi care îmi pot fi copii, ba chiar m-au ales şi şeful clasei. Mă simt bine elev la 50 de ani, simt că am întinerit”, mărturiseşte bărbatul.

Tot în anul III trece şi Daniela Robac, care în toamnă face 50 de ani. S-a înscris la postliceala sanitară ca să urmeze exemplul fetei sale, care este medic rezident în anul II la Institutul de Cardiologie de la ”Parhon”. Deşi are serviciu la care merge zilnic, aceasta lucrând ca operator la CFR marfă de 30 de ani, Daniela învaţă pe locurile de la buget, având rezultate foarte bune la învăţătură. La 18 ani a terminat Liceul ”Gh. Asachi” din Copou, apoi s-a angajat. Acum, la aproape 50 de ani, doreşte să îşi schimbe locul de muncă, din motive întemeiate.

”Am schimbat macazul deoarece nu e sigur locul actual de muncă, se fac des disponibilizări, iar la vârsta mea mă gândesc că doar cu pregătirea mea îmi voi găsi greu un alt loc de muncă. Deoarece nu ajung la toate orele, recuperez la alte grupe, îmi mai iau concediu, sâmbăta şi duminica merg la practică”, povesteşte eleva de aproape 50 de ani.

La Şcoala Postliceală ”Gh. Vodă” sunt înscrişi în prezent un număr de 1.650 de elevi, din care 600 sunt în ultimul an. Dintre aceştia, 500 frecventează cursurile de asistenţi medicali, 50 cursurile de asistenţi de farmacie şi alţi 50 cursurile de asistenţi medicali de balneofiziokinetoterapie. Majoritatea celor care termină această şcoală pleacă în străinătate, unde salariile sunt mult mai mari. Reprezentanţii Postlicealei de Stat din Iaşi spun că 50% dintre absolvenţii care termină în fiecare an au făcut din start această şcoală cu gândul de a pleca în Anglia ori Germania.

Botoșăneanul  Ovidiu Cheabac, a plecat în Italia să spele vase într-o vară, iar în scurt timp a ajuns ajutor de bucătar și chef într-un restaurant pentru 300 de persoane.

 

 

2-un-botosanean-a-plecat-in-italia-sa-spele-vase-si-a-ajuns-unul-dintre-cei-mai-apreciati-instructori-de-pizza-foto

Poate fi oricine maestru în arta culinară? Ovidiu Cheabac spune că da! Îți trebuie multă pasiune și curaj, pentru că foarte mulți renunță la cel mai mic eșec.

„Eu cred că dacă faci ceva, atunci ori faci bine, ori nu o faci. Am început să învăț, să particip la campionate, să exersez în fiecare zi. Aș putea spune chiar că am investit în mine și așa am ajuns să fiu instructor de pizza pentru asociați din Italia, dar chiar și pentru statul italian sau să fiu membru în juriile internaționale de bucătarie. Chiar dacă ai făcut o şcoală cu un alt profil profesional, ca mine – am absolvit Liceul cu program sportiv din Botoşani, profilul lupte greco-romane –, oricine poate ajunge sus cu pasiune şi devotament“, este crezul lui Ovidiu Cheabac.

Însă, ne mai mărturiseşte acesta, cea mai mare dorinţă a lui este să împărtăşească cunoştințele şi pasiunea lui în România. El îşi doreşte ca, în acest an, să deschidă o şcoală de pizza în ţară, apoi de bucătărie şi cofetărie.

„Chiar dacă am câţiva elevi pe care îi instruiesc în privat şi au ajuns să câştige şi campionate internaţionale de profil, vreau să fac mai mult pentru toţi cei care vor să practice această meserie“, spune chef Cheabac, care a plecat din ţară şi a învăţat tehnicile avansate de pizzerie în Italia, prin Agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă din Rimini.

Pizzaiolo… din greșeala

„Am început ca spălător de vase. Apoi, un sezon de vară ca și ajutor de bucătar, iar următorul an am ajuns chef într-un restaurant cu o capaciate de 300 de persoane. Făceam pizza pentru mine seara… toate formele posibile și imaginabile, pentru că ma fascina să fiu pizzaiolo acrobatic. Toate acestea până când, într-o seară, pizzaiolo nu s-a prezentat, iar patronul mi-a spus să fug, să ajut în pizzerie. Ce să vă spun… rușine maximă, stres la extreme… Dar în prima seară am întins 200 de pizza, ca lui pizza chef nu îi venea să creadă că e prima zi când fac pizza!”, ne spune râzând Cheabac.

Aventuri la Luxemburg

Întâmplarea cea mai nebună pe care a trăit-o și pe care nu o va uita niciodată este participarea la Campionatul Mondial de Bucătărie de la Luxemburg.
„Nu știam despre ce este vorba și nu știam regulile… Mă gândeam că este ceva ca la restaurant. Mi-am pregătit un meniu, mi-am luat un bilet de avion și am plecat. Prima zi vizita la campionat: nu puteam să cred ceea ce vedeam. Sute de chefi, cu foarte multi sponsori în spate. Bucătăria care o ştiam dispăruse deja de la primele farfurii prezentate în acel campionat. Pentru mine nu mai era bucătărie, era artă. Bucătarii se trasformaseră în artişti pictori şi sculptori. Dar am zis că trebuie să intru în jocul ăsta de la zero şi cu… nimic! Dacă alţi bucătari aveau tot ceea ce trebuia: produse calculate până la cel mai mic detaliu, eu nu aveam nimic. Produsele le-am cumpărat pe moment dintr-un magazin, preparatele de bază le-am făcut pe chiuveta din baie de la camera din hotel şi am răcit aspicul pe scara de incediu a hotelului”, ne povesteşte Ovidiu Cheabac.
Și cu toate acestea a reușit să se apropie la două puncte de medalia de bronz, care pentru el acea diplomă între bucătarii cei mai buni din lume era ca și cum ar fi câștigat medalia de aur…
„Trebuie să recunosc că am avut, spun eu, un «înger”, pe Radu Zărnescu, membru fondator al Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ, căruia şi în ziua de azi îi mulţumesc pentru tot ajutorul primit şi pentru tot ceea ce am devenit în lumea gastronomiei…”, mărturisește chef Cheabac.

Un palmares impresionant

Și așa a început „aventura” lui în competițiile internaționale. La primul campionat internațional de bucătărie, din Italia, în 2008, a câștigat locul 2 la paste, unde a fost penalizat din cauză că nu avea capul acoperit. Dar, de atunci, s-a învățat minte…
Totuși, dorea o provocare mult mai mare: anul următor s-a înscris într-un campionat de pizza. Şi unde putea să fie mai greu decât la Napoli? Aşa că a participat și a câștigat locul 1 la pizza clasică. Și au mai urmat mai multe concursuri: Parma mondial – pizza locul 3 si 4 pizza fără gluten, Rimini locul 2. Acasă, la competițiile din București, a luat tot ceea ce se putea lua.
A câștigat cupa la flambé în Serbia, în faţa la 200 de persoane. Nu în ultimul rând, trebuie amintit de premiul Pizza Chef International 2015, primit de la Nationala Italiana Pizzaioli.
Sursa: Sebastian Dan – Romania Libera

La 27 de ani, Vasile Pulbere a plecat în Italia în căutarea unui trai mai bun. A început cu agricultura, a lucrat într-o fabrică și într-o pizzerie. În cinci ani a ajuns să-i învețe pe italieni să facă pizza, iar peste alți trei ani a deschis propria pizzerie la Padova.

Vasile Pulbere s-a născut la țară, într-o familie de oameni simpli, în 23 septembrie 1975, în comuna Barcea, județul Galați. A terminat liceul agricol la Tecuci, în 1994. În perioada 1995-1996 a făcut armata la Garda Națională.

„Întors acasă, m-am apucat de agricultură, dar lucrurile nu mergeau prea bine și m-am gândit să plec în Italia. În 2002 am plecat în peninsulă cu gândul să învăț să fac pizza și să mă întorc acasă să deschid o pizzerie“, îşi deapănă povestea chef Vasile Pulbere.

Odată ajuns în Italia, a început să muncească în agricultură, la Roma, pentru că asta știa să facă cel mai bine. După câteva luni, a plecat la Padova și şi-a găsit de muncă într-o pizzerie, pe timp de weekend.

„Patru ani am muncit în această pizzerie în fiecare weekend, iar în cursul săptămânii lucram la o fabrică. Aş fi vrut să deschid o pizzerie a mea, aici, în Italia, dar nu mă simțeam pregătit. Italienii sunt foarte delicați când se vorbește de mâncare. Ei știu și vor să mănânce bine, chiar dacă plătesc mai mult“, spune Vasile Pulbere.

În februarie 2007 a făcut un curs de pizzaiolo (persoană care prepară pizza – n.n.) chiar dacă știa să facă pizza, pentru că dorea să afle cât  mai multe secrete ale acestei delicatese.

„M-am clasificat primul dintre toți cursanții și am obținut și prima mea medalie de aur. Am fost foarte apreciat de organizatori și am primit chiar și o ofertă de muncă din partea lor: să predau cursuri de pizzaiolo pentru ei, dar pentru asta aveam nevoie de un alt curs. Am lăsat munca în fabrică și am început să muncesc pentru o reţea de pizzerii: seara făceam pizza, iar ziua preparam aluat pentru toate punctele de vânzare. Bineînțeles, între timp am făcut și cursul de coach pizza chef și aşa, în decembrie 2007, am început să predau cursuri de pizza la aceeași școală unde am fost elev – Margherita Pizzaschool Abano Terme Padova“, ne dezvăluie chef Vasile Pulbere cea mai grea perioadă prin care a trecut.

Și-a deschis propria afacere

În 2008, preda deja pentru aceeaşi școală la Veneția, Treviso și Rovigo. În 2009 a început să participe la campionatele de pizza. În special la Campionatul Mondial de Pizza, de la care nu a lipsit în niciun an şi unde a obținut rezultate bune: în 2015 a fost primul român calificat la această competiţie.

„În 2010, împreună cu soția mea, am deschis o pizzerie în Cittadella Padova, unde am avut foarte mare succes chiar din prima zi. Actualmente lucrez în pizzeria noastră, Pizzeria d’Asporto Viper. Predau în continuare cursuri de pizza pentru începători, cursuri de specializare pentru pizzaiolii profesioniști, fac demonstrații pentru cel mai mare producător de făină pentru pizza la nivel mondial, care produce făina «Le 5 Stagioni». Sunt mândru că fac parte din cea mai mare asociație din România – Asociația Culturală Euro Est Alternativ – care se ocupă de campionate de bucătărie și pizza la nivel internațional, sunt tată, am doi băieței minunați, iar soția este o femeie deosebită, care mi-a fost mereu alături și m-a susținut în toate domeniile“, ne mai spune chef Vasile Pulbere.

Sursa: Sebastian Dan – Romania Libera

 

Românul care a plecat de la şofer de taxi în Anglia şi a ajuns directorul unui important muzeu:

646x404-3

„Trăiam cu 30 de lire pe săptămână, ceea ce-i extrem de puţin“

Răzvan Ionaşcu (32 de ani) este un tânăr polivalent. Absolvent al unei facultăţi de istorie, a făcut de toate în România, mai puţin meseria pentru care s-a pregătit: a fost reţelist, ONG-ist, administrator de firmă şi chiar tehnoredactor de ziare. Anglia, însă, l-a învăţat valorile democraţiei şi, cu totul surprinzător, i-a oferit oportunitatea de a profesa în domeniul pentru care a studiat.
Ne place sau nu, ultimele decenii au conturat un soi de „tipar“ al migrantului român de succes. Nu mai este niciun secret că reuşita în Occident a românilor s-a bazat, în majoritatea cazurilor, pe o polivalenţă ieşită din comun, care i-a lăsat cu gura căscată de rigizii vestici, obişnuiţi cu ideea că un specialist trebuie să ştie bine o meserie şi cam atât. Dacă este să dăm un exemplu de român bun la toate, atunci gălăţeanul Răzvan Ionaşcu (32 de ani) este unul dintre cei care se apropie cel mai mult de acest model, căci s-a dovedit versatil atât în ţara natală, dar şi în Anglia, unde locuieşte de şase ani şi unde a reuşit să evolueze foarte rapid în carieră, ajungând de la şofer de taxi la director adjunct al Centrului de Antichităţi din portul istoric al oraşului Portsmouth.

Ticăloşiile sistemului românesc

La doar 32 de ani, Răzvan are deja un trecut bogat, plin de încercări, de inerente eşecuri şi de succese muncite. Încă din facultate – a absolvit Istoria la Universitatea din Galaţi, a pornit de la ideea că trebuie să se implice în societate, aşa că în 2003 a fost ales lider al studenţilor. Aşa a cunoscut, însă, prima mare dezamăgire legată de metehnele românilor. „În 2003-2004, a fost o grevă studenţească la care am luat parte ca lider al studenţilor de la Istorie şi Filosofie. Greva a fost deturnată atunci din interese politice, iar lucrul ăsta m-a făcut să părăsesc Liga şi să-mi consum energia pentru a face ceva pe cont propriu“, ne-a mărturisit Răzvan. În 2005, împreună cu câţiva prieteni, înfiinţează Asociaţia „Activ“, un ONG care-şi propune să ajute mişcarea cultrală din Galaţi. A contat foarte mult în această alegere şi faptul că Răzvan, un talentat pianist, cochetase deja cu câteva trupe studenţeşti şi descoperise cât de puţin sunt sprijiniţi artiştii în România. „Am reuşit să facem câteva lucruri foarte frumoase, cum ar fi Festivalul de Teatru «Mihai Mihail», destinat tinerilor actori amatori. Astăzi, o bună parte dintre acei oameni care ne-au fost alături sunt regizori, actori sau jurnalişti, ceea ce înseamnă că proiectul nostru a reuşit în cea mai bună parte“, se mândreşte Răzvan.

646x404-2

Răzvan Ionaşcu, clăpar în trupa cu care a cântat câţiva ani FOTO Arhiva personală În anul 2009, însă, lucrurile au început să ia o turnură nefericită pentru asociaţie, care este pur şi simplu dată deoparte de la toate proiecte cu finanţare publică, spune el. Motivul: nu erau afiliaţi politic, deci nu dădeau „o pâine de mâncat“ tinerimii care lipea afişe pe la partide, mărşăluia pentru candidaţi şi aşa mai departe. „Ticăloşia autorităţilor politizate în cel mai rău sens al cuvântului a reuşit să pună asociaţia în dificultate financiară“, îşi aminteşte tânărul. Tehnoredactor la „Adevărul de Seară“ Pentru prima dată în viaţă, la 25 de ani, Răzvan a decis să încerce experienţa migraţiei. A locuit timp de trei luni în Olanda, unde a înţeles că reuşita ţine foarte mult de oameni. „Lumea occidentală mi-a adus revelaţia faptului că există şi un alt tip de societate, în care munca şi onestitatea sunt respectate. Însă nu am rămas acolo, ci am decis să aplic modelul lor de gândire antreprenorială în România“, spune Răzvan. Aşa se face că, spre sfârşitul anului 2009, Răzvan şi-a deschis o afacere proprie: o reţea de internet „de cartier“. A construit totul de la zero, cu puţinii bani economisiţi şi cu ceva împrumuturi de la rude şi prieteni. Părea să aibă succes. „Totul a fost bine până când taxele la stat, schimbările legislative extrem de dese şi infinitele controale ostile ale autorităţilor, mereu în căutare de şpagă, m-au îngenunchiat. Am lăsat totul baltă şi, în 2010, am aplicat pentru un post de tehnoredactor la redacţia regională de la Galaţi a ziarului «Adevărul». Am fost angajat“, povesteşte tânărul. Ulterior, s-a mutat la redacţia regională „Adevărul“ de la Cluj, unde a lucrat până în septembrie 2011, când norii negri ai recesiunii s-au abătut asupra tuturor, determinând dispariţia publicaţiei „Adevărul de Seară“ şi, implicit, a posturilor de tehnoredactori. „Acela a fost momentul când am zis: ajunge! Eram sătul de lupta cu o Românie care nu îmi mai oferea nimic. Am decis să o iau de la capăt în străinătate. Un bun prieten şi fost coleg de facultate a venit cu o soluţie la timpul potrivit: se pregătea să plece in Marea Britanie ca şofer de taxi şi m-a îndemnat să merg cu el. Nu mai făcusem aşa ceva niciodată şi nici nu mi-aş fi inchipuit că va veni vremea să o fac“, rememorează Răzvan. „Noi, românii, am fost multă vreme un fel de paria“ După un curs pregătitor de numai o săptămână, a plecat spre Marea Britanie. Pe vremea aceea, românii nu aveau drept de muncă acolo, aşa că singura soluţie era să devină persoană fizică autorizată, ceea ce a şi făcut, în oraşul englez Portsmouth. „Începutul a fost cumplit de greu. Trăiam cu 30 de lire pe săptămână, ceea ce este extrem de puţin. Închipuiţi-vă că trebuie să trăiţi în România cu 30 de lei pe săptămână. Cam asta ar fi paritatea între preţuri şi venituri“, spune Răzvan. Răzvan şi colecţia de maşini de epocă a Muzeului din Portsmouth, Anglia FOTO Colecţia personală Mărturiseşte că, după trei luni de pregătire intensă, ajunsese să cunoască geografia oraşului Portsmouth mai bine decât pe cea a Galaţiului natal. Au urmat examenele de licenţiere în taximetrie, luate cu brio, aşa că a pornit la treabă. I-a luat doar şase luni pentru a face saltul de la ceea ce englezii numesc „private hire driver“ la firma Hackney Driver. Însă asta nu i-a adus bunăstare, cel puţin o vreme. „A fost dificil. Şi eu, ca şi mulţi alţii ca mine, am locuit în condiţii dificile, la comun, cu bani puţini şi trecând prin greutăţi serioase. Occidentul nu e roz deloc dacă se nimereşte să fii la baza piramidei şi mai ales dacă eşti român. Noi, românii, am fost pentru englezi, multă vreme, un fel de paria“, povesteşte tânărul. Administratorul a peste 15.000 de obiecte unice Răzvan recunoaşte că în cariera de taximetrist român în Portsmouth a fost umilit, înjurat, discriminat, agresat şi tratat ca un sub-om de foarte multe ori, dar că meseria i-a adus şi câteva întâlniri surprinzătoare, care au avut darul ca, până la urmă, să-i schimbe spectaculos viaţa. „De exemplu, am cunoscut-o pe una dintre secretarele lui Winston Churchill, am stat de vorbă cu inginerul care a construit primul computer IBM din Europa, cu căpitanul celei mai cunoscute fregate care a luptat în insulele Falkland, cu directorul companiei Boeing, cu actori, artişti, oameni politici, scriitori celebri şi tot felul de alţi oameni fascinanţi care au călătorit în taxiul meu“, enumeră Răzvan. Răzvan, în una dintre uniformele din colecţia muzeului englez pe care-l conduce FOTO Colecţia personală Aşa avea să-şi schimbe şi destinul, căci, în vara lui 2013, l-a avut client pe directorul Centrului de Antichităţi din Portsmouth, cu care, sociabil cum e, a intrat în vorbă. Printre altele, tânărul a menţionat că este şi el licenţiat în istorie. „După două luni, m-a căutat şi m-a invitat la un interviu, iar după încă o lună, eram angajat cu acte în regulă pe postul de consultant pe probleme de istorie. The Antiques Storehouse nu este doar un muzeu, ci un business în toată regula. Cumpără, vinde şi expune antichităţi de toate felurile“, povesteşte românul. În 2014, postul de director adjunct al muzeului a devenit disponibil şi, cu toate că Răzvan era cel mai nou membru al echipei, i s-a oferit funcţia, pe care a şi acceptat-o. A devenit, practic administratorul a peste 15.000 de obiecte unice: tablouri de mare preţ, maşini de epocă, ceasuri, bijuterii, monezi antice, obiecte militare, arme de toate felurile, obiecte care au aparţinut diverselor personaje istorice, ceramică veche rară şi multe altele.

646x404-1.jpg

646x404.jpg

sursa: adevarul.ro